Echipa de handbal feminin a Universităţii Cluj a fost învinsă, sâmbătă, 8 septembrie, pe teren propriu, de CSM Slatina, scor 20-21 (8-9), în etapa a doua a noului sezon competiţional din Liga Florilor.
Clujencele aveau de luat o revanşă în faţa propriilor suporteri după eşecul suferit în prima etapă, tot pe teren propriu, cu Corona Braşov, însă nu a fost să fie să obţină prima victorie din noul sezon.
Prima repriză s-a desfăşurat sub semnul echilibrului pe toată durata ei, nici una dintre formaţii nu a reuşit să se desprindă la mai mult de două goluri. Oaspetele au intrat la vestiare cu un avantaj minim pe tabelă, scor 8-9, iar în partea secundă „studentele” au revenit în meci şi au restabilit egalitatea la 13-13, în minutul 40. Cele două echipe au mers cap la cap până la final, iar adversarele din Slatina au fost mai lucide pe final şi au reuşit să profite de greşelile clujencelor în defensivă şi de ratările în lanţ, adjudecându-şi victoria.
Cele mai bune marcatoare ale Universităţii Cluj au fost: Corkovic 7, Vălean 4, Ani-Senocico 3, Stoklosa 1, Dindiligan 1, Vasiliu 1, Lazăr 1, Boian 1, Popa 1
„Ca şi determinare nu pot să spun că a fost rău, fetele şi-au dorit să câştige acest meci doar că nu prea am avut putinţă în atac, prea multe greşeli, prea multe ratări şi eu cred că astea au făcut diferenţă”, a declarat antrenorul Alin Bondar.
Următorul meci pentru formaţia clujeancă va fi în deplasare, pe terenul formaţiei CS Gloria Bistriţa-Năsăud.