Cea de a XVI-a ediție a celui mai longeviv şi mai îndrăgit târg de carte din Transilvania, evenimentul cu care Radio România a inaugurat Caravana GAUDEAMUS în anul 2000, a început astăzi la Cluj-Napoca și va dura până duminică, 26 aprilie, în Piața Unirii.
Programul de vizitare al Târgului Gaudeamus este următorul:
– miercuri – sâmbătă, între orele 10.00 şi 20.00;
– duminică, între orele 10.00 şi 15.00.
Intrarea este liberă.
Caravana GAUDEAMUS, iniţiată în anul 2000 ca parte a Programului „Lectura”, este formată dintr-o serie de evenimente expoziţionale dedicate cărţii şi educaţiei, organizate în centre culturale şi universitare de tradiţie în care există posturi regionale Radio România.
