A murit pilotul Adrian Răspopa în urma unui accident la Raliul Iașului

Rănit grav în cursul zilei de sâmbătă în timpul Raliului de la Iași, pilotul Adrian Răspopa a murit în sala de operație în pofida tuturor eforturilor făcute de medici, informează News.ro.

Întâi a fost resuscitat timp de două ore în UPU. S-a intervenit chirurgical şi s-a făcut tot ce e posibil şi omeneşte, dar şi medical. A decedat în sala de operaţie” – Diana Cimpoeşu , medicul-şef UPU SMURD Iaşi, pentru sursa citată.

Maşina condusă de Adrian Răspopa, în care se mai afla copilotul Cosmin Diacu, a lovit violent un cap de pod în zona Hadâmbu, în timpul celei de a doua probe a Raliului Iaşiului.

La faţa locului s-a deplasat imediat un echipaj medical, însă a fost necesară intervenţia unui elicopter SMURD pentru transportarea pilotului la spitalul Sfântul Spiridon din Iaşi.

Din păcate, viața lui Adrian Răspopa nu a mai putut fi salvată.

Copilotul Cosmin Diacu se află în afara oricărui pericol, dar a fost supus unor investigaţii medicale suplimentare.

Echipajul Adrian Răspopa/Cosmin Diacu terminase pe al doilea loc prima probă din Raliul de la Iași.

Conducerea competiţiei a decis oprirea tuturor probelor aflate în desfăşurare şi anularea etapei, se arată pe pagina de Facebook a Federaţiei Române de Automobilism Sportiv.

Totodată, la nivelul Consiliului Federal s-a creat o comisie pentru a analiza circumstanţele şi modul de intervenţie la locul accidentului.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.