A treia editie a celei mai mari expozitii de Lego din Romania

Brickenburg este, și în acest an, cea mai mare expoziție LEGO® din România. Ea se desfăşoară sub numele de Ethnologia Galactica, reunind lucrări şi colecţii ale fanilor LEGO® din Romania şi din străinătate si işi va deschide porţile pentru public începând cu data de 28 mai, orele 11.00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei din Cluj-Napoca, str. Memorandumului nr. 21.

Lucrarea vedetă care va fi expusă în premieră anul acesta, concepută şi realizată de d-l Grigore Tomoioagă, membru al comunităţii Brickenburg, reprezintă o scenă amănunţită din viaţa cotidiană a satului maramuresean, fiind în acord cu specificul instituţiei de cultură care găzduieste evenimentul.

La fel ca în anii anteriori, vizitatorii vor avea prilejul să admire lucrari de complexitate deosebită construite integral din elemente LEGO®, acoperind o mulţime de teme de la viaţa reală la fantastic.

Sâmbătă 31 mai, începând cu orele 13.30 în curtea Muzeului Etnografic al Transilvaniei va avea loc un concurs Trial Truck la care vor participa masini de teren telecomandate realizate din piese LEGO®, iar duminică, 1 iunie, în aceeaşi locaţie se va desfasura un concurs de viteză de construcţie care se adresează vizitatorilor expoziţiei cu vârste cuprinse între 7 şi 14 ani.

Evenimentul este organizat de Asociaţia Brickenburg în parteneriat cu Muzeul Etnografic al Transilvaniei şi Consiliul Judeţean Cluj, putând fi vizitat în perioada 28 mai – 3 iunie, între orele 11.00. – 19.00., preţul unui bilet fiind de 3 lei. Duminică, 1 iunie, copiii au acces gratuit.

brickenburg 2014

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.