Adriana Pistol, despre valul 5: „Va dura minimum două luni. Este posibil să avem peste un milion de cazuri”

Directorul Centrului Naţional de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, spune că valul cinci al pandemiei va dura minimum două luni și că am putea avea peste un milion de cazuri de infectare.

„Cu cât merge exponenţial şi creşte foarte mult, cu atât cuprinde un număr mai mare din populaţie pe care vrem, nu vrem îi imunizează şi atunci sigur că se va duce mai mult în jos. De obicei, valurile epidemice care cresc atât de brusc şi coboară brusc şi nu durează foarte mult. Minimum două luni va dura”, a declarat Adriana Pistol, directorul CNSCBT, într-un interviu acordat Digi24.

Medicul a avertizat că este posibil să avem peste un milion de cazuri în acest val al pandemiei, însă totul depinde de respectarea măsurilor.

„Ne așteptăm, dar există posibilitatea să fie mai mult de un milion, dar acest lucru e dependent de respectarea tuturor măsurilor, de ce facem fiecare dintre noi”, a spus Adriana Pistol.

În ceea ce privește starea persoanelor infectate cu tulpina Omicron, Adriana Pistol a precizat că „din cazurile pe care le cunoaștem, 30 sunt spitalizate și două sunt în ATI, două persoane cu boli cronice importante. Sunt vaccinate, persoane peste 80 de ani”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.