Alegerile parlamentare au fost programate pe 6 decembrie

Alegerile pentru Senat și Camera Deputaţilor vor fi organizate în data de 6 decembrie, a anunțat șeful Autorităţii Electorale Permanente (AEP).

Autoritatea Electorală Permanentă a pregătit un plan de hotărâri de guvern, care intră pe agenda suplimentară a şedinţei de guvern de joi.

Constantin Florin Mituleţu-Buică, preşedinte AEP, a trimis Guvernului Orban proiectul care propune organizarea parlamentarelor pe 6 decembrie.

„Vorbim de un pachet de hotărâri de Guvern prin care vom adopta data alegerilor, al doilea, privind calendarul acţiunilor necesare procesului electoral şi hotărârea privind alocarea sumelor necesare bugetului cât şi măsurile care vor fi luate pentru a se desfăşura procesul în condiţii bune.

Joi sunt programate a fi adoptate aceste hotărâri pentu că, de luni, vom intra în calendarul organizării acestui proces electoral. Nu avem finalizată partea de costuri. Va fi mult inferior costului alegerilor locale pentru că nu mai avem birourile de circumscripţie locale”, a declarat Constantin Florin Mitulețu-Buică, potrivit Mediafax.

Alegerile generale din România au loc la fiecare patru ani, când se aleg membrii Parlamentului din Camera Deputaților și Senat. Mandatul acestora durează patru ani.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.