Deputatul Moisin, prezent în dezbaterea proiectelor de buget pe anul 2021

Deputatul PNL Cluj, Radu Moisin, a luat parte la dezbaterea importantă a proiectelor pe baza bugetului pe 2021, în cadrul Comisiei Juridice din care face parte.

Radu Moisin a precizat care sunt cele mai importante instituții pentru care s-au analizat proiectele de finanțare și susține că bugetele acestora vor fi mai mari ca în anul 2020.

„Astăzi am dezbătut proiectele de buget pe anul 2021 ale unora dintre cele mai importante instituții din Statul român! Pe lângă dezbaterea asupra Legii bugetului general și a bugetului Ministerului Justiției, Comisia juridică a avut de analizat cele mai multe proiecte de finanțare, pentru următoarele instituții:

– Înalta Curte de Casație și Justiție;

– Consiliul Superior al Magistraturii;

– Inspecția Judiciară;

– Curtea Constituțională;

– Consiliul Legislativ;

– Avocatul Poporului;

– Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității;

– Agenția Națională pentru Integritate;

– Autoritatea Națională pentru Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal;

– Autoritatea Națională pentru Restituirea Proprietăților.

Proiectul de buget pe care l-am avizat astăzi prevede atât cheltuieli de funcționare pentru aceste instituții, cât și cheltuieli de investiții atât de necesare. În cea mai mare parte, bugetele acestor instituții sunt mai mari ca și în anul 2020, iar acolo unde vor mai fi necesare fonduri pentru buna funcționare, problemele vor fi rezolvate în mod prompt pe parcursul acestui an”, a transmis deputatul de Cluj pe pagina sa de Facebook.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.