Amenzi drastice pentru traficanții de brazi din județul Cluj

Traficanţii de brazi pentru Crăciun sunt amendati drastic în aceste zile de către polițiștii clujeni. În cadrul ultimului control, reprezentanții IPJ Cluj au confiscat cetină de brad şi pomi de Crăciun în valoare de peste 6.000 de lei, aplicând sancțiuni contravenționale în cuantum de 8.000 lei.

brazi confiscati

Polițiștii din cadrul Secției 8 Poliție Rurală Huedin au depistat joi, pe raza comunei Călăţele, patru persoane care deţineau ilegal cetină de brad și pomi de Crăciun. Mai exact, aceştia nu au putut prezenta documentele de provenienţă pentru 100 kg de cetină și 139 brazi, în valoare de peste 4.400 de lei. Drept urmare, a fost luată măsura confiscării acestor bunuri, fiind predate ocolului silvic.

De asemenea, polițiștii au identificat un bărbat din comuna Mărișel care transporta cu o autoutilitară, pe DN1R, circa 4,5 metri cubi cherestea rășinoase, fără a poseda documente de proveniență și transport. Materialul lemnos, în valoare de circa 1.900 de lei, a fost confiscat și predat ocolului silvic.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.