Aproape 1000 de locuri la buget în admiterea de toamnă la Universitatea Babeș-Bolyai

Absolvenții de liceu, dar și cei de facultate se pot înscrie începând de luni, 6 septembrie 2021, pe unul dintre locurile puse la dispoziția lor de Universitatea Babeş-Bolyai din Cluj-Napoca (UBB) în cadrul celei de-a doua sesiuni de admitere în anul universitar 2020-2021.

Pentru această sesiune, UBB scoate la concurs 963 de locuri bugetate destinate absolvenților de liceu, care pot opta și pentru locurile cu taxă puse la dispoziție de facultăți atât pentru învățământul la zi, cât și pentru cel la distanță, nivel licenţă.

Absolvenții de liceu au la dispoziție 146 de specializări în limba română, 68 de specializări în limba maghiară, 9 specializări în limba germană, 15 specializări în limba engleză și 14 în alte limbi.

De asemenea, absolvenții de facultate care doresc să se înscrie la programele de master ale UBB pot opta pentru unul dintre cele 1029 de locuri bugetate, dar și pentru locurile cu taxă existente la cele 147 de programe în limba română, 42 de programe în limba maghiară, 37 de specializări în limba engleză, 5 specializări în limba germană și 4 specializări în limba franceză.

Înscrierile se vor desfășura online, prin intermediul platformei de admitere https://admitere2021.ubbcluj.ro/.

Perioada celei de-a doua sesiuni de admitere pentru noul an universitar este cuprinsă între și 15 septembrie 2021. Calendarul admiterii cuprinde perioada de înscrieri, probele de concurs, afişarea rezultatelor, depunerea contestațiilor, confirmarea locurilor și perioada de redistribuire a locurilor rămase disponible pentru fiecare dintre cele 22 de facultăți ale UBB.

Probele de concurs, tematica şi bibliografia se găsesc afişate pe paginile oficiale ale fiecărei facultăţi, iar informațiile complete pot fi găsite accesând linkul https://admitere.ubbcluj.ro/ro/ .

UBB este universitatea cu tradiția academică cea mai veche din România (începută acum 440 de ani – 1581), reprezentând cea mai mare comunitate academică din țară (cu peste 55.000 de oameni, din 11 localități și 9 județe). De asemenea, UBB are cel mai complex profil academic din România, având trei linii oficiale de studiu – română/maghiară/germană -, alături de numeroase programe în engleză și franceză, cu un profil academic comprehensiv – de la arte și științe umaniste, la științe sociale, ale vieții și ale naturii, până la matematică, informatică, inginerie/tehnologie – și cu cea mai complexă ofertă teologică de pe continent. De la fondare, UBB face parte din galeria universităților de prestigiu și de referință din România, de cinci ani aflându-se pe prima poziție în țară în Metarankingul Universitar care sumarizează rankingurile internaționale majore ale universităților.

„În plus, de mai mulți ani UBB ocupă primele poziții în țară în rankingurile internaționale globale și pe domenii, aflându-se constant între primele 5% universități ale lumii, astfel că tinerii din țară pot primi o educație de calitate la costuri larg accesibile, pe o infrastructură academică avansată (ex. unități CDI integrate în rețele europene, laboratoare didactice modernizate și integrate cu realitatea virtuală/augmentată/mixtă prin Centrul UBB-EON-XR etc.), fără să fie nevoiți să plece la studii în străinătate„, afirmă rectorul UBB, prof. univ. dr. Daniel David.

Recent, în urma auditului internațional QS STAR, UBB a fost confirmată ca prima universitate ”world-class” (QS*****) din România, iar din 2020 UBB a fost acceptată în GUILD, organizația unora din cele mai prestigioase universități europene “world-class/research-intensive”.  

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.