Miniterului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului demareaza Proiectul national de protectie sociala „Bani de liceu” si la nivelul judetului Cluj sunt inscrisi pe liste 1.456 de elevi beneficiari.
Elevii vor primi 180 de lei lunar, sumă care nu a mai fost modificată de patru ani de zile. Pentru a fi eligibili, aceştia trebuie să facă parte dintr-o familie unde venitul brut lunar pe membru de familie, realizat în lunile iunie, iulie si august, a fost de maximum 200 lei.
Numărul elevilor clujeni care vor beneficia de acest ajutor este asemănător cu cel din anii trecuţi. Astfel, în 2011, 1.494 de elevi au fost cuprinşi pe lista MECTS, în timp ce în 2010 au fost 1.492 de beneficiari. Şi în 2009 lista a cuprins 1.459 de beneficiari, iar în 2008 numărul beneficiarilor a fost de 1.741.
La nivel national intra in program 118.420 de elevi, toate cererile fiind aprobate de comisiile speciale. Cele mai multe solicitări au venit din judeţul Suceava, unde 10.439 de elevi au fost cuprinşi în program.
Lista completă a beneficiarilor din fiecare judeţ poate fi consultată pe site-ul Programului naţional de protecţie socială „Bani de liceu”.