Aproape 3.000 de permise auto, reţinute în prima jumătate a anului de poliţiştii clujeni

politia rutieraPoliţiştii clujeni au reţinut 2.995 de permise auto şi au retras 1.245 de certificate de înmatriculare în primele şase luni ale anului, conform unui bilanţ de activitate pe prima jumătate de an a Inspectoratului de Poliţie al Judeţului (IPJ) Cluj.

„Au fost intensificate acţiunile de prevenire a accidentelor rutiere ţinând cont de principalele cauze generatoare. În acelaşi timp, au fost organizate 1.881acţiuni, în urma cărora poliţiştii rutieri s-au sesizat de comiterea a 582 infracţiuni. În timpul acţiunilor organizate, poliţiştii rutieri au aplicat 40.130 sancţiuni contravenţionale. Au fost reţinute un număr de 2.995 permise de conducere şi au fost retrase, pentru diferite motive, un număr de 1.245 certificate de înmatriculare”, se arată în raportul de evaluare a activităţii IPJ Cluj pe primele şase luni.

„În acestă perioadă accidentele de circulaţie grave s-au diminuat cu 14,46%; a fost înregistrată o creştere cu 19,20% a numărului persoane decedate în accidente rutiere, o diminuare cu 14,62 % a persoanelor rănite grav şi o diminuare cu 15,62% a persoanelor rănite uşor”, au mai specificat reprezentanţii IPJ Cluj.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.