Aproximativ 130.000 de participanți la ediția a XII-a a Zilelor Culturale Maghiare

A XII-a ediție a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj (ZCMC), care s-a încheiat duminică, 22 august, și-a atins scopul, reușind să fie „mai rotunjoară’” și să se apropie ca anvergură și consistență a evenimentului de edițiile de dinainte de pandemie. Astfel, numărul estimat de spectactori care au luat parte în toate cele șase zile de festival la cele 280 de activități din program a fost de aproximativ 130.000. 

„Cu organizarea acestei ediții, intenția noastră a fost să deschidem și mai larg fereastra manifestărilor culturale organizate pe timp de pandemie și considerăm că publicul a apreciat acest lucru. Când am început pregătirile pentru festival, regulile au fost complet diferite de cele de acum, iar schimbarea constantă a măsurilor restrictive a influențat foarte mult pregătirea evenimentului. Spre exemplu, la sfârșitul lunii iulie, legea ne permitea doar 2.500 de oameni în Piața Unirii, toate activitățile din cadrul Zilelor Culturale Maghiare fiind calibrate pe acel nivel. Ne așteptam să se schimbe legea și această cifră să crească la 5.000 de persoane, dar s-a ridicat la 75.000, iar asta ne-a obligat să ne adaptăm din mers„, a spus Gergely Balázs, organizatorul principal al Zilelor Culturale Maghiare din Cluj. 

Acesta a mai precizat că s-a simțit că anul acesta participanții au fost mai precauți decât în ​​perioada anterioară pandemiei și că mobilitatea la nivel internațional și transilvănean a scăzut și ea, mai ales în cazul concertelor din Piața Unirii.

Este important însă de remarcat faptul că majoritatea locurilor au fost bine utilizate și am reușit să avem un număr mare de participanți la târgul meșteșugăresc de pe strada Kogălniceanu sau în satul medieval din Grădina cu ruine. Ne-am bucurat să vedem că locurile vechi din festival, cum sunt strada Kogălniceanu și Strada Vinului au prins din nou viață, și că am putut organiza din nou crosul DONATON-ZCMC. Am reușit să facem un festival <Mai rotunjor>, după cum ne-am dorit, mai apropiat de cel din 2019, așa că ne declarăm mulțumiți. Acest lucru ne dă un avânt pentru anul viitor, când sperăm să fie și mai bine„, a mai spus Gergely Balázs. 

În timpul Zilelor Culturale Maghiare au avut loc 15 expoziții, 30 de concerte, 6 tururi ghidate în limba română, 43 de activități pentru copii, 34 de proiecții de film, 76 lansări de carte și mese rotunde. De asemenea, 242 de alergători de toate vârstele au luat parte la cea de-a treia ediție a Crosului DONATON-ZCMC, care anul acesta s-a desfășurat în Parcul Etnografic și în Pădurea Hoia. 

În același timp, prin cumpărarea de brățări de la punctele de informare din festival participanții au contribuit cu 12.361,50 lei la strângerea de fonduri destinate renovării gardului neogotic al Bisericii Sf. Mihail,  proiectat de Lajos Pákey. 

Ediția din acest an a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj s-a bucurat de sprijinul a 170 de sponsori, parteneri și finanțatori instituționali, iar 150 de voluntari au contribuit cu entuziasm la buna funcționare a festivalului, alături de cei 92 membri din echipa de organizare.

Organizatorii festivalului, Asociația Clujul Comoară și Asociația Zilele Culturale Maghiare, aduc mulțumiri atât publicului pentru deschiderea și interesul arătat chiar și în această situație, cât și voluntarilor, partenerilor instituționali, sponsorilor și partenerilor media care au contribuit la organizarea, desfășurarea și promovarea acestei manifestări. 

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.