Nu este vorba despre un exercițiu militar de proporții, ci despre un act cultural de excepție oferit de ansamblul Corului Armatei Roșii (The Red Army Choir), aflat pentru prima dată în România. Cultura și muzica tradițională rusească a adunat, luni seara, circa 3.000 de clujeni în Sala Polivalentă, media de vârstă fiind 45-50 ani.
Spectacolul de la Cluj a început la ora 21:00, cu o oră întârziere față de ora stabilită în program (20:00), dar recitalul în sine al celebrului ansamblu a fost unul spectaculos, dinamic, efervescent și plin de energie. Organizatorii și-au cerut scuze pentru întârziere, motivând că ansamblul a fost oprit de poliție și a fost reținut la graniță în drumul lor spre România. Corul Armatei Roșii a ajuns la Sala Polivalentă abia în jurul orei 18:00. Adevărate capodopere din muzica tradițională rusă, muzica clasică și modernă, dar și dansurile tradiționale rusești și costumele lor populare au fost câteva dintre ingredientele care i-au cucerit pe clujeni, fiecare recital fiind urmat de un val de aplauze.
La ora 20:15 s-a deschis poarta, iar mulțimea nerăbdătoare adunată în fața Sălii Polivalente a năvălit înăutru, iar în jurul orei 21:00 și-au făcut apariția pe scenă reprezentanții corului și a început spectacolul.
Cunoscut pentru spectacolele sale vibrante, pentru trăirea autentică și seducătoare a folclorului și cântecelor tradiționale rusești, muzicianul Radu Captari a fost una dintre prezențele deosebit de plăcute spectatorilor care au savurat acest spectacol complet.

„Consider că sunt român 100%, cu suflet rusesc. Îi admir pe ruși pentru că nu-și uită niciodată cultura, indiferent de orânduire. Sunt onorat să fiu parte din acest eveniment cultural unic, susținut de cel mai renumit cor din lume. În același timp, sunt extrem de bucuros că voi avea oportunitatea să mă reîntâlnesc cu iubitorii de cultură din România”– a declarat Radu Captari înaintea spectacolului.
În prima oră din program, Corul Armatei Roșii și invitații săi au interpretat piese și dansuri tradiționale rusească, iar partea a doua a fost rezervată hiturilor rusești și internaționale mai cunoscute precum „Katiusha”, „Kalinka”, „Kernina”, „Lucky” (Daft Punk), „Ave Maria” sau „Sex Bomb”. Spectatorii au avut la dispoziție o pauză de 15 minute părți pentru a ieși la o țigară sau a-și cumpăra ceva de băut. Organizatorii au oferit la intrare bere, sucuri sau vodka – băutură tradițională rusească.
La final, Ansamblul The Red Army Choir MVD și invitații săi au fost aplaudați la scenă deschisă pentru spectacolul pe care l-au susținut în cele două ore.
Evenimentul s-a încheiat la ora 23:00, iar organizatorii au anunțat că ansamblul Corului Armatei Roșii va reveni și anul viitor la Cluj-Napoca cu un nou spectacol.
GALERIE FOTO
VIDEO
Ave Maria – The Red Army Choir
Lucky – The Red Army Choir (cover după Daft Punk)
Sex Bomb – The Red Army Choir
Kalinka
Katiusha
Corul Armatei Roșii își are sediul în inima Moscovei, în centrul istoric, lângă Piața Roșie, la câteva sute de metri de Teatrul Balșoi și de turnurile Kremlinului. Sub conducerea charismaticului dirijor Viktor Eliseev, ansamblul susține anual peste 250 de spectacole. Generalul Viktor Eliseev este dirijorul corului din 1974 și a susținut show-uri în peste 50 de țări alături de Corul Armatei Rosii (care este marca inregistrata in 32 de tari).
În general, pentru spectacolele de peste hotare, Corul Armatei Rosii călătorește cu o sută de artiști. The MVD Academic Ensemble a.k.a The Red Army Choir a luat ființă în 1939 și a fost ridicat la rang de Academie. Ansamblul are în total 350 de membri, printre care se numără soliști, dansatori, muzicieni, coregrafi și dirijori.
A susținut peste 7.000 e reprezentații, jucate pe toate continentele, și a fost vizionat de peste 20 de milioane de spectatori din întreaga lume.
În 22 și 23 septembrie, celebrul ansamblu al Corului Armatei Roșii va performa în Sala Palatului din București.
Red Army Choir MVD este singurul organism militar care a primit „Steaua de Platină”, pe bulevardul dedicat marilor artiști ruși, iar cincizeci dintre artiștii acestui ansamblu au primit titlul suprem de „Artist Emerit al Rusiei”.















