Prima ediţie a festivalului Untold i-a avut ca invitați pe David Guetta, Armin van Buuren, Dimitri Vegas&Like Mike sau Avicii și a fost un real succes, ediție la care au participat peste 200.000 de persoane. Pentru ediția din 2016, programată în perioada 4-7 august, cel puţin tot atâţia sunt aşteptaţi la Cluj-Napoca.
Momentan lista artiștilor invitați la ediția a doua este ținută secret, dar internauții au câteva preferințe, unele dintre ele fiind însă glume.
Totul a pornit de la un eveniment creat pe reţeaua de socializare Facebook cu titlul „Îl vrem pe EMINEM la UNTOLD 2016”. Mii de persoane, peste 7.000 la ora publicării acestui articol, s-au arătat dornice să-l vadă şi să-l asculte pe celebrul rapper american la Cluj, concertul său fiind o premieră pentru România – dacă ar fi să vină.
De aici a mai fost doar un pas până când internauţii au început să parodieze iniţiativa şi să îi treacă pe lista „artiştilor” doriţi la UNTOLD 2016 pe Florin Salam, Dani Mocanu sau alţii.
Aproape la fel de mulţi oameni ca şi în cazul evenimentului EMINEM la UNTOLD 2016 susţin, pe Facebook, că şi-l doresc pe Florin Salam pe scena principală a festivalului.
Chiar şi mai mulţi, peste 12.000, îl vor pe manelistul Dani Mocanu pe scena UNTOLD 2016.
Peste 6.000 de internauţi susţin că-l doresc pe „JiguBigule” la UNTOLD 2016, un tânăr care interpretează, într-un fel unic, melodia Wiggle a lui Jason Deulo şi Snoop Dogg.
Organizatorii UNTOLD 2016 nu au anunţat încă niciun nume pentru ediția a doua, însă au precizat că „5 regi vor domni Tărâmul Untold”.