Artistul cu peste 900.000 de albume vândute, HADDAWAY, la Cluj: „Cel mai bun drog este o femeie frumoasă. Sunt fan Led Zeppelin”

Unul dintre cei mai îndrăgiţi şi iubiţi artişti ai generaţiei anilor 90, HADDAWAY, pe numele său Nestor Alexander, a vorbit astăzi în cadrul unei conferinţe de presă la Sala Polivalentă despre lunga sa carieră muzicală, despre hiturile şi trupele preferate. Acesta a răspuns deschis întrebărilor reprezentanţilor presei din Cluj şi se bucură să se afle în România.

Anul 1993 a fost unul memorabil pentru HADDAWAY, fiind momentul lansării unei piese celebre care i-a adus artistului olandez succesul în carieră. La nivel mondial, peste 900 000 de albume au ajuns în casele iubitorilor de stil euro-dance, care au ascultat neîncetat piesa What is love. În Europa, Germania a fost cea care i-a oferit o certificare Gold, datorită celor 400.000 de albume vândute.

Drumul său nu s-a oprit în acest punct, artistul, lansând mai târziu cel de-al doilea single intitulat Life, care s-a păstrat la același nivel ca și primul, însă mult mai bine, reflectat în numărul mare de vânzări care au ajuns la 1,5 milioane.

„Când eram mic vroiam să devin ca şi Led Zeppelin, iar când aveam 16 ani vroiam să ajung ca şi Prince, iar în anul 1992 am descoperit că există un loc pentru stilul Haddaway şi asta am făcut. Acel stil chiar dacă a fost pentru o scurtă perioadă de timp era foarte popular.

Când am creat piesa What is love alături de partenerul meu, nimeni nu a dorit-o, toată lumea mi-a spus că nu vrea şi nu e bună, dar le-am spus că asta va merge foarte bine. Apoi mi-am dat seama că atunci când oamenii îţi spun nu e cea mai bună motivaţie”, a declarat Haddaway în cadrul unei conferinţe de presă.

„Este foarte dificil să spun care a fost hitul meu preferat din anii 90 pentru că sunt atât de multe trupe foarte bune şi diferite stiluri de muzică. Am fost mereu impresionat de stilul de muzică american şi de trupa Aerosmith, iar în perioada mea ei au fost legendari. Unul dintre prietenii mei dragi cu care am şi colaborat este Dr. Alban, îmi place piesa „Aleluia” pe care o cântă. Acestea ar fi două dintre hiturile mele preferate.

E foarte greu să aleg ceva ce îmi place de acum. Sunt mare fan al Rihannei şi Sia este foarte bună, dar e foarte greu în ziua de azi să alegi un artist pentru dintre toţi DJ-ii. Eu sunt genul de persoană căruia îi place să ia chitara şi să cânte pe plajă pentru prieteni şi să se distreze, dar trăiesc într-o societate în care toată lumea descarcă ceva, deci e foarte dificil să faci o alegere. Da, arăt ca un om bătrân”, a precizat artistul, întrebat despre preferinţele muzicale pe care le are.

„Sunt o persoană foarte pozitivă, nu consum alcool, nu fumez şi sunt împotriva drogurilor. Cel mai bun drog în viaţă este o femeie frumoasă. Fac mult sport, îmi place să călătoresc, trăiesc la munte şi duc o viaţă bună. Urăsc sălile de fitness, nu îmi place să merg la sală”, a spus Haddaway.

Haddaway, alături de Nick de la N&D

Despre trupele preferate

În cadrul conferinţei, HADDAWAY chiar a oferit o mostră muzicală din AC/DC, trupă al cărei fan este. „Nu este uşor să cânţi AC/DC, muzica este muzică, poţi cânta orice”.

Topul lui Haddaway

5. The Beattles; 4. Earth wind and fire; 3. Rolling Stones; 2. Michael Jackson; 1. Led Zeppelin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.