Asociatia M.A.M.E. și Kangoo Club Romania organizează evenimentul caritabil „Kangoo Jumps pentru Viață”, ediția a VII-a, la Cluj-Napoca

Asociatia M.A.M.E. și Kangoo Club Romania organizează pentru al șaptelea an consecutiv evenimentul sportiv caritabil „Kangoo Jumps pentru Viață”. Anul acesta, evenimentul va avea loc pe data 26 martie și va fi susținut, pentru prima oară, la Cluj, în Sala de Sport „Gheorghe Roman” din Parcul Babeș.

Fondurile strânse din taxa de participare minimă recomandată, în valoare de 50 de lei, vor asigura, pe parcursul anului 2016, servicii de consiliere, suport și recuperare medicală oferite gratuit copiilor bolnavi în cadrul Centrului Steluțelor.

Pasiunea pentru Kangoo Jumps si dorinta de a ajuta se imbina armonios in cadrul acestui eveniment caritabil, devenit deja traditie. Fondurile stranse ne vor ajuta sa sustinem sedintele de consiliere psihologica, nutritionala, recuperare medicala si atelierele de art-terapie emotionala de care beneficiaza copiii diagnosticati cu cancer si alte boli grave de care avem grija in cadrul Centrului Stelutelor„, a declarat Maria Culescu, presedinte fondator al Asociatiei M.A.M.E.

Astfel, iubitorii sportului Kangoo Jumps, persoane care doresc sa faca miscare si, in acelasi timp, o fapta buna, sunt asteptati intre orele 10:00 – 17:30 la sesiunile antrenante sustinute de Kinga Sebestyen si instructorii Marius si Brandusa Rusu, Ciprian Cavajdan, Ildiko Marica, Cristina Pintea, Sofia Gospodinova si Trupa Sobis. De asemenea, vor participa in calitate de invitati speciali Mihai Leu, campionul mondial la box profesionist si Vasilica Ceterasu, interpret de muzica populara.

Kangoo Jumps este un sport minunat, care ne ajuta sa traim sanatos si sa fim fericiti. De aceea, “Kangoo Jumps pentru Viata” este un bun prilej de a ne simti bine si, in acelasi timp, de a ne uni fortele pentru a ajuta copiii bolnavi de care Asociatia M.A.M.E. are grija. Va asteptam intr-un numar cat mai mare, astfel incat suma stransa din donarea taxei de participare sa fie de un real sprijin pentru sanatatea acestor copii”, a declarat Kinga Sebestyen, presedintele Kangoo Club Romania.

Afis Kangoo Jumps pentru Viata

Cum puteți participa?

Accesul se face în baza unei donații în valoare de 50 lei, reprezentând taxa de participare la eveniment. Banii pot fi depuși în contul Asociației M.A.M.E., IBAN: RO03BTRL04401205N75044XX deschis la Banca Transilvania, cu mențiunea „Kangoo Jumps” sau în urna amplasată în sala de Sport „Gheorghe Roman” din Cluj, unde va avea loc evenimentul. Persoanele care doresc sa participe, insa nu au ghete Kangoo Jumps, sunt rugate sa le rezerve la numarul  de telefon 0723.664.813 sau la e-mail: [email protected]

Pentru a afla noutăți legate de cea de-a VII-a ediție „Kangoo Jumps pentru Viață” vă invităm să accesați pagina de Facebook creată special pentru acest eveniment sportiv caritabil: https://www.facebook.com/events/1698046913806284/?active_tab=posts

De asemenea, daca doriți să vizualizați imagini de la ediția precedentă, care a avut loc la Centrul Sportiv Apollo din Bucuresti, va invitam sa urmariti acest material video: https://www.youtube.com/watch?v=lc_7ecb21Ac sau fotografii realizate in cadrul evenimentului: https://www.facebook.com/events/347883418728755/

Program Kangoo Jumps pentru Viata

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.