Atracția de duminică la Cluj – Interes mare pentru târgul tradițional „Negustorii Satului” din Parcul Etnografic „Romulus Vuia”. Clujenii au format o coadă până în stradă

Sute de clujeni au luat cu asalt în această duminică frumoasă de primăvară Parcul Etnografic „Romulus Vuia” din Hoia pentru a lua parte la târgul tradițional „Negustorii Satului”, dedicat producătorilor locali și meșteșugarilor din Transilvania.

Vremea bună, soarele și temperaturile ridicate i-au scos pe cujeni din casă, cu mic cu mare, tineri îndrăgostiți, familii cu copii au venit să se bucure de atracțiile Muzeul Satului, dar și de târgul producătorilor și meșteșugarilor din Transilvania.

Am venit să ne bucurăm de soare și de timpul frumos. E foarte frumos parcul„, a declarat un clujean care a venit însoțit de copii.

S-a format o coadă foarte mare la intrare care s-a întins până în stradă, dar totul a mers rapid și nu s-a așteptat mult.

Un măgăruș prietenos a fost atracția principală din Parcul Etnografic, acesta a venit la gard și s-a lăsat mângâiat de oameni, spre bucuria copiilor.

După plimbarea aferentă pe aleile parcului și printre casele vechi, unii și-au întins pădurile, hamacele sau au stat relaxați pe iarbă, la soare.

Bijuterii lucrate manual, dulciuri, lavandă, vinuri, obiecte de artizanat, icoane, pălincă sau obiecte vestimentare, acestea sunt doar câteva dintre lucrurile pe care clujenii le-au găsit la expozanții veniți din tostă Transilvania la Târgul „Negustorii Satului”.

Cei care au dorit au luat și prânzul în aer liber, o porție de sarmale cu 21 de lei sau o supă cu 11 lei de la „Sarmalerărie”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.