joi. feb. 20th, 2020

Au fost eliminate pensiile speciale!

Pensiile speciale pentru mai multe categorii urmează să fie eliminate, după ce Camera Deputaţilor a adoptat, marţi, decizional, un proiect de lege în acest sens, potrivit MEDIAFAX.

Printre categorii se numără parlamentari, magistraţi şi funcţionari publici cu statut special, excepţie făcând militarii şi poliţiştii.

Proiectul de lege a fost adoptat cu 247 de voturi „pentru” şi 21 de abţineri.

Deputaţii au respins, în plenul de marţi, amendamentele lui Adrian Solomon adoptate în Comisia de muncă, prin care erau eliminate şi indemnizaţiile speciale pentru sportivii de performanţă şi artiştii. Propunerea de respingere a venit chiar din partea social-democratului.

Proiectul PNL are în vedere eliminarea pensiilor de serviciu pentru mai multe categorii, printre care: deputaţi şi senatori, judecători şi procurori, personalul auxiliar de specialitare al instanţelor judecătoreşti şi al parchetelor, funcţionari publici cu statul special, funcţionari publici parlamentari, membrilor corpului diplomatic şi consular al României, membrilor Curţii Constituţionale şi a personalului aeronautic civil navigant profesionist din aviaţia civilă din România, scrie Mediafax.

Indemnizaţiile speciale nu au fost eliminate în cazul militarilor şi poliţiştilor.

Proiectul legislativ a fost adoptat de Camera Deputaţilor în calitate de for decizional, urmând să ajungă la preşedintele României pentru promulgare.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.