Consiliul Județean Cluj a semnat miercuri, 3 august 2022, acordurile cadru privind execuția lucrărilor de întreținere, pe timp de vară, a drumurilor județene din zona Huedin – Lot 1 și zona Turda – Lot 3.
Ofertantul declarat câștigător, pentru ambele loturi, este Antrepriza de Reparații și Lucrări ARL Cluj SA, cu o valoare financiară de 73.804.294 lei pentru reabilitarea drumurilor județene din zona Huedin, respectiv de 71.578.787 lei pentru cele din zona Turda-Câmpia Turzii.
Sunt vizate, în total, un număr de 30 de drumuri județene, cu o lungime totală cumulată de 483,727 km.
În baza acordurilor cadru încheiate pe o perioadă de patru ani, principalele activități ce urmează a fi desfășurate de către firma câștigătoare sunt: așternerea de covor asfaltic, întreținerea părții carosabile și a acostamentelor, reprofilarea drumului, întreținerea podurilor și podețelor, curățarea șanțurilor și a rigolelor, tăierea vegetației, semnalizare rutieră, etc.