Cinematograful Victoria din Cluj-Napoca a găzduit marți seara, de la ora 20:00, avanpremiera filmului românesc „Și atunci, ce e libertatea”, regizat de Andrei Zincă, care aduce pe marele ecran subiectul dramatic al deportărilor din Banat în Bărăgan în anii ’50.
Filmul a fost proiectat în prezența regizorului Andrei Zincă și actrițelor Magda Catone și Skovrán Tünde, iar publicul prezent a fost extrem de impresionat la final și i-a primit cu aplauze.
Pelicula regizată de Andrei Zincă se bazează pe nuvela scriitoarei Ana Blandiana, „Povești din trecut”, care spune povestea deportării de către regimul comunist a 40.000 de oameni nevinovați, în anul 1951, în așa numita „Siberia românească” din câmpia Bărăganului. O poveste despre dragoste și supraviețuire, despre chin și rezistență, precum și despre prețuirea libertății, despre acel comunism înfiorător care a distrus viața multor oameni și le-a răpit libertatea.
Din distribuția filmului fac parte actorii Radu Iacoban, Iulia Lumânare, Cuzin Toma, Olimpia Melinte, Cristian Popa, Magda Catone, Nicodim Ungureanu, Radu Bânzaru, Tünde Skovrán și Dorina Lazăr.
„Și atunci, ce e libertatea” a mai fost proiectat la Cluj-Napoca anul trecut, la Festivalul Internațional de Film Transilvania (TIFF 2020), unde a câștigat Premiul Publicului.
De asemenea, a mai primit Premiul Publicului pentru film străin la Festivalul Internațional de la Sedona (Arizona, SUA) și Premiul Publicului la Festivalul Filmului Sud-Est European de la Los Angeles.
„Intenția noastră a fost să aducem în fața voastră o poveste bazată pe realitate, în așa fel încât să nu discutăm numai despre trecut, dar și despre prezent sau viitor.
Drumul de la telenovelă la filmul ăsta este drumul cred al existenței noastre care era mult mai ușuratică acum 20 de ani și care devine din ce în ce mai crispată. Când ajungi la o anumită vârstă cred că, cel puțin ăsta e crezul meu, trebuie să spui ceea ce ai de spus, acesta e crezul meu, și să faci tot posibilul ca realitatea să fie mai bună. Așa am ajuns ca la foarte multă vreme după Puzzle, ne-a ajuns proiectul lui Călin Papură (n. red. producătorul filmului, decedat), în memoria căruia este făcut filmul. Dedicația de la final este făcută pentru Călin Papură și Romulus Rusan (soțul Anei Blandiana, fost consilier istoric la filmări), cei doi au decedat înainte să fie terminat filmul.
Călin s-a îndrăgostit de cartea Anei Blandiana la apariție în 1984 și a ținut să facă filmul acesta. A fost un proiect pe care l-a urmărit și l-a urmărit, producătorii pe care a încercat să îi câștige nimeni nu a vrut să îl facă, iar până la urmă a decis să îl producă el. A început să îl dezvolte cu un alt regizor, lucrurile nu au mers bine între ei, apoi m-a rugat pe mine să preiau proiectul.
Citind nuvela și începând să înțeleg ce s-a întâmplat, în 1982 am plecat din țară, iar în toate școlile și la toate Europele Libere pe care le ascultam nu am auzit niciodată vorbindu-se despre deportarea din Bărăgan. Am înțeles mult mai multe aseară în Timișoara (n. red. luni, 12 iulie), unde ne-am întâlnit cu un grup destul de mare de supraviețuitori, erau copii între 4 și 10 ani când au fost deportați și am înțeles că după întoarcere le-a fost absolut interzis să vorbească despre ce s-a întâmplat. Pentru ei, așa cum înțelesem și noi în momentul când am studiat povestea și tot ce s-a întâmplat, întoarcerea a fost închisoare. Ceea ce m-a atras foarte mult e tocmai acest lucru: foarte mulți dintre ei în momentul când au fost eliberați nu au vrut să se întoarcă în sistemul din care plecaseră, pentru că de-abia acolo în închisoarea aceasta în aer liber descoperiseră că sunt liberi și ce era libertatea cu adevărat, iar pentru ei întoarcerea era o altă deportare.
Nu știu câți dintre cei tineri știu ce s-a întâmplat în Budapesta, în Praga sau în celelalte orașe odată cu căderea comunismului. E aceeași poveste care se repetă și se repetă, aceeași promisiune a libertății pe care o trăim la intensitate, pe care am trăit-o în 89, pe care am trăit-o în Orientul Mijlociu în timpul primăverii arabe, de fiecare dată e câte o revoluție, un ideal al libertății care dispare. Sistemul îl înghite și dispare. Lucrul acesta m-a atras la carte, la faptul că puteam să mă identific cu acești oameni și cu situația pe care au trăit-o și pe care eu o văd repetată permanent în existența noastră din ce în ce mai mult. Și i-am propus lui Călin să facem filmul acesta și a fost de acord, apoi mi-a dat două săptămâni să îl fac. În acele două săptămâni am selectat și creat personajele, au aceleași nume ca și cele din carte, dar biografiile sunt compet diferite. Actorii s-au înhăitat cu mine în acest experiment, care era vom scrie scenariul pe măsură ce înaintăm. Eu scriam pe măsură ce înaintam pentru că mă hrăneam din ceea ce se întâmplă”, a declarat regizorul Andrei Zincă, la Q&A-ul după filmul.
Andrei Zincă: „Am încercat să creez un film care să fie pe înțelesul tuturor, nu numai aici, dar și afară„
„Reacția la film în străinătate a fost aceeași pe care ați avut-o voi aici, tăcere, dar apreciere. Filmul se înțelege oriunde și ăsta a fost drumul pe care l-a parcurs de la terminarea filmărilor la apariția lui, au fost 7 ani. A fost exact unul dintre motivele principal, am încercat să creez un film care să fie pe înțelesul tuturor, nu numai aici, dar și afară, deoarece comunismul este o societate totalitaristă. Fiecare om pe orice meridian se poate identifica în totalitarismul dintr-o zonă sau alta a teritoriilor în care trăiesc. Destinele acestor personaje sunt universale, reacția a fost superbă peste tot. La festivalul din Los Angeles 80% din voturi au fost pentru Premiul Publicului pe care l-am câștigat.
Foarte multă lume, în special cei tineri, descoperă ce înseamnă comunismul și ce s-a întâmplat în comunism, despre care nu știu altceva în afară de Stalin și gulag. Ce s-a întâmplat și cum poate un sistem să te distrugă e foarte puțin cunoscut”, a mai susținut regizorul filmului.
Începând de vineri, 16 iulie, filmul „Și atunci, ce e libertatea” va putea fi vizionat în toate cinematografele din România.
