Banca Transilvania a donat fundatiei „Clujul Are Suflet” cate 5 euro pentru fiecare persoana care a alergat pe 21 martie la Crosul BT, care a adunat la linia de start peste 1.000 de participanti, cu varste cuprinse intre 9 si 76 de ani.
„Clujul Are Suflet” este cel mai mare program de implicare sociala a bancii, prin care, in decurs de mai bine de 5 ani, a ajutat peste 1.200 de adolescenti proveniti din medii sociale cu probleme, sa aiba o viata mai buna, sa se reintegreze scolar si sa isi gaseasca un rost in viata.
Printre persoanele care au alergat la Crosul BT au fost inclusiv aproximativ 30 de adolescenti de la fundatia „Clujul Are Suflet”, dar si echipe sportive locale precum Napoca Rally Academy, juniorii de la echipa U Cluj – Handbal Masculin si Crusaders Cluj – echipa de fotbal american. O participanta a parcurs intregul traseu de 6 km al crosului in scaun cu rotile, tocmai pentru a se alatura cauzei umanitare a competitiei.
„Povestea brandului Crosul Banca Transilvania numara 13 editii anuale, toate organizate in Cluj-Napoca. Pe parcursul editiilor, strategia de eveniment a adaugat elemente noi, cum ar fi premii speciale, tombole, invitati precum Gabriela Szabo – fosta atleta si campioana mondiala – precum si initiative umanitare”, au declarat initiatorii actiunii.