Bărboșii din „Beard Brothers” devin „vânători” de zâmbete în centrul Clujului

Băieții de la Beard Brothers, comunitatea bărboșilor din Cluj-Napoca, au inițiat campania de strângere de zâmbete „Catch a Smile Day”, în care clujenii sunt încurajați să se filmeze făcând o faptă specială și să posteze clipul pe pagina de facebook Beard Brothers (www.facebook.com/beardbrotherscluj)

cath a smile

De altfel, ziua de 7 august va fi rezervată unei „vânători” de zâmbete prin centrul Clujului, unde membrii Beard Brothers, alături de voluntari vor oferi copiiilor acadele și baloane, iar părinților lor cafea, flori și nu numai, în speranța că le vor face ziua mai bună. Sediul central va fi în Piața Unirii, iar programul acțiunii va fi între 11.00 și 16.00. Deoarece se dorește a fi un eveniment de amploare, organizatorii îi invită pe clujeni să se înscrie ca și voluntari în această campanie, printr-un e-mail la [email protected]

Beard Brothers este o frăție a bărboșilor cu spirit de inițiativă din Cluj din care fac parte 30 de persoane. Sub egida sa au avut loc mai multe activități și campanii umanitare de care au beneficiat zeci de persoane aflate în dificultate.

PROMO

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.