Berlusconi vrea sa recreeze Forza Italia, partidul cu care a intrat in politica

berlusconiFostul premier italian Silvio Berlusconi a anunţat vineri seară intenţia sa de a reface şi conduce Forza Italia, partidul de centru-dreapta pe care l-a creat la intrarea sa în politică, în urmă cu aproape 20 de ani, informează AFP.

PDL (Poporul Libertăţii), coaliţia de centru-dreapta pe care a fondat-o, „va rămâne ca o coaliţie de partide de centru-dreapta, Forza Italia va face parte din aceasta şi mi-e teamă că voi fi chemat să îl conduc”, a afirmat el în cursul unui interviu acordat canalului unu al televiziunii naţionale.

Forza Italia este numele partidului pe care Il Cavaliere l-a creat în 1994, cu prilejul intrării sale în politică, împreună cu cadre de la holdingul său Fininvest, pe când deţinea trei posturi de televiziune, ziare şi publicaţii, editura Mondadori, precum şi clubul de fotbal AC Milan.

Atunci, el a câştigat alegerile şi a condus Italia pentru prima dată. Învins şi reales de două ori, considerat mort din punct de vedere politic în repetate rânduri, în special din cauza numeroaselor probleme cu justiţia, el a câştigat o treime din voturi la ultimele alegeri parlamentare, desfăşurate în februarie.

Luni, magnatul mass-media, în vârstă de 76 de ani, a fost condamnat la şapte ani de închisoare şi interdicţia pe viaţă de a mai exercita vreun mandat public pentru prostituţie cu minori şi abuz de putere în cadrul procesului Rubygate, pedeapsă suspendată, deoarece avocaţii săi au depus toate recursurile posibile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.