Biblioteca Județeană Octavian Goga din Cluj organizează astăzi „100 de povești, cu biblioteca să crești!”

Biblioteca Judeţeană „Octavian Goga” Cluj organizează evenimentul de lansare a programului „100 de povești, cu biblioteca să crești!”.

Manifestarea va avea loc astăzi, începând cu ora 17.00, la sediul central al bibliotecii, Calea Dorobanților nr. 104, etaj IV centru, cu respectarea normelor legislative sanitare în vigoare.

Pentru a marca cei 100 de ani de bibliotecă publică la Cluj, fiecare secție pentru copii de la sediul central și filialele de cartier își propune ca, pe parcursul acestui an, să citească celor mici 100 de povești.

Astfel, programul „Ora poveștilor” poartă acum un nume de sărbătoare: „100 de povești, cu biblioteca să crești!”. Primele povești care vor ajunge în cufărul poveștilor la evenimentul de lansare vor fi lecturate de Elena Ivanca, actriță a Teatrului Național din Cluj-Napoca.

Ora poveștilor este un program de lecturare de povești adresat copiilor cu vârsta cuprinsă între 4 și 7 ani. Lansat în ianuarie 2010, este unul din programele cu tradiție ale bibliotecii, ce se desfășoară atât la sediul central, cât și la filialele „Traian Brad”, Zorilor și Grigorescu, atât în limba română, cât și în limbile engleză și maghiară. Programul activităților din acest an este următorul:

  • În fiecare luni, ora 17.00: Filiala „Traian Brad”, Strada Izlazului nr. 18 (în limba engleză)
  • În fiecare miercuri, ora 17.00: Filiala „Traian Brad”, Strada Izlazului nr. 18
  • Filiala Zorilor, Strada Observatorului nr. 1
  • Filiala Grigorescu, Strada Donath nr. 138
  • Sala multiculturală, Calea Dorobanților nr. 104, etaj III vest (în limba maghiară)American Corner, Calea Dorobanților nr. 104, etaj V vest (în limba engleză)
  • În fiecare joi, ora 17.00:Secția pentru copii, Calea Dorobanților nr. 104, parter estFiliala Zorilor, Strada Observatorului nr. 1 (în limba engleză)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.