Bolt lansează la Cluj-Napoca serviciul de livrare de mâncare

Bolt lansează serviciul de livrare mâncare Bolt Food în Cluj-Napoca, oferind, astfel, clujenilor gama completă de servicii. Până acum, compania era prezentă cu serviciile de ride-hailing și de micromobilitate – închirierea de trotinete electrice.

În prezent, livrarea este gratuită pe o rază de 4 km de la locul comenzii, iar în următoarea perioadă vor fi aplicate oferte speciale. Samsara, Big Belly, Nobori, Jax American Restaurant, Pablito, Stradale, Subway sunt doar câteva dintre numele restaurantelor partenere, iar lista va fi actualizată permanent în următoarele săptămâni și luni.

De asemenea, zona de livrare va fi extinsă, în urma feedback-ului utilizatorilor și a comenzilor.
Andrei Manea, Country Manager Bolt Food România, a declarat:

Lansăm serviciul Bolt Food și în Cluj-Napoca, fiind astfel deja prezenți în două dintre cele mai importante orașe din țară în mai puțin de 6 luni de la lansarea produsului.

Gestionăm acest serviciu cu ajutorul unei echipe tinere, dinamice și foarte dedicate, care s-a consolidat rapid în plină pandemie. Este prima lansare pe care o coordonez de când am preluat conducerea operațiunilor Bolt Food în România și a fost foarte important pentru noi și pentru mine personal să aducem în Cluj un serviciu eficient, rapid și simplu de folosit, atat pentru utilizatori, cât și pentru parteneri. Știm deja că livrarea de mâncare devine, treptat, un serviciu de necesitate în marile centre urbane, motiv pentru care vom continua strategia de expansiune în mai multe orașe pe parcursul anului 2021″.

Pentru a folosi acest serviciu, utilizatorul trebuie să descarce aplicația Bolt Food din App Store sau Google Play, unde poate vedea restaurantele disponibile și meniurile acestora.

Înainte de a confirma comanda, aplicația va afișa prețul și timpul estimat de livrare, iar pentru a plăti comanda, utilizatorul trebuie să introducă datele cardului bancar în aplicație.

Toate livrările Bolt Food implică o interacțiune minimă între oameni. Astfel, utilizatorul poate indica în aplicație locul unde curierul va lăsa comanda.

Restaurantele și livratorii se pot înscrie pe: food.bolt.eu.


Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.