Brandul Clujana se extinde la nivel național cu două noi magazine în Sibiu și Bistrița

Renumita fabrică de încălțăminte Clujana deschide două noi magazine de prezentare și vânzare, în parteneriat, în două orașe transilvănene, respectiv la Sibiu și Bistrița.

Astfel, începând de luni, 14 octombrie a.c., gama de produse Clujana va putea fi achiziționată și din magazinul de la Sibiu, situat pe strada Tribunei, la numărul 23. De asemenea, în perioada imediat următoare va avea loc și inaugurarea magazinului din municipiul Bistrița, de pe strada Dornei, numărul 7.

Totodată, pentru a veni în sprijinul celor care apreciază cunoscutul brand clujean de încălțăminte, Clujana îi invită pe cei interesați să acceseze şi magazinul online, la adresa http://clujanacluj.com/shop/.

Platforma oferă clienților o experiență simplificată şi un acces facil și rapid la noile produse din piele, fabricate conform celor mai înalte standarde de calitate.

Cu o tradiție de peste 100 de ani, “Clujana” înseamnă, în primul rând, eleganță, stil și durabilitate.

În prezent, fabrica deține două showroom-uri în Cluj-Napoca, la sediul din Piața 1 Mai, numărul 4-5 și în Piața Mihai Viteazu, numărul 30, precum și în incinta unui hipermarket din Oradea.

Totodată, societatea Clujana intenționează să își desfacă produsele nu doar în România, ci și pe piața europeană, în țări precum Germania și Italia.

Leave a Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Top