mie. ian. 22nd, 2020

București: Gabriela Firea vrea un nou mandat la Primăria Capitalei: „Am făcut multe sacrificii personale”

Gabriela Firea a anunţat, duminică, la Antena 3, că va candida pentru un nou mandat la Primăria Capitalei din partea Partidului Social Democrat, scrie AGERPRES.

„Dacă sunt sănătoasă – ceea ce sunt acum şi mulţumesc bunului Dumnezeu şi medicilor de la Spitalul Cantacuzino care m-au însănătoşit şi de la Colentina şi suntem cu toţii bine -, cu siguranţă doresc să candidez, pentru că vreau să finalizez tot ceea ce am început. (…) Voi candida la Primăria Generală a Capitalei din partea Partidului Social Democrat, iar la nivel de Birou Permanent Naţional şi Comitet Executiv se va discuta la momentul potrivit politica de alianţe la nivel local, cu cine ne vom alia pentru a intra şi mai bine pregătiţi în alegerile locale. Dar aceste lucruri se vor stabili în şedinţele care vor avea loc după Sărbătorile de iarnă. Şi nu văd de ce nu aş candida, pentru că trei ani de zile am muncit de dimineaţa până noaptea, familia nu m-a mai văzut, decât copiii în somn, şi nici măcar în weekend, aşa cum trebuie”, a afirmat Gabriela Firea.

Ea a precizat că nu se gândeşte la sacrificii, „pentru că atunci când intri într-o astfel de meserie, nu te mai gândeşti la sacrificii”.

„În mod evident au fost şi sacrificii personale, dar cel mai important este că am început cu motoarele turate la maxim în modernizarea Bucureştiului, ceea ce se vede şi se simte, şi exact acest lucru îi deranjează pe PNL-işti, care ştiu să facă doar atacuri, ştiu să facă doar dosare, ştiu să trădeze România, ştiu ca duminica, când oamenii sunt la biserică, să facă tot felul de acuzaţii nefondate şi să vorbească lucruri care nu au nicio bază în realitate„, a mai afirmat Firea.

Primarul general a adăugat că, atunci când a venit la Primărie, toate obiectivele de investiţii erau blocate de către primari de la PNL şi de către Consiliul General, printre care: Pasajul Piaţa Sudului, Podul Ciurel, Podul Nicolae Grigorescu – Splai Dudeşti, Arcul de Triumf, Spitalul ‘Gomoiu’.

„Erau, practic, obiective de investiţii îngheţate la care nu se mai lucra de doi ani de zile, aceste direcţii fiind conduse de oameni PNL, oameni care sunt şi acum în PNL. RADET-ul, de asemenea, era condus de 15-17 ani de membrii PNL, oameni care sunt şi acum în PNL. Încă o dată, ştiu că poate vi se pare dur, dar asta este realitatea. Domnul Orban nu a făcut nimic pentru bucureşteni în calitate de viceprimar şi îmi este foarte greu să cred că va face pentru români în calitate de premier. Cu băutură şi cu mandolină nu se rezolvă nimic. Atât poate omul, aşa spun toţi cei care l-au cunoscut, aşa spun toţi cei care au lucrat cu dumnealui: nu are alte preocupări, nu are nicio pregătire în niciun domeniu”, a susţinut Firea. 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.