Agenţia Vamală din Bulgaria a retras licenţa Lukoil de stocare şi de transport a carburanţilor, din cauza unor nereguli legate de înregistrarea volumului care circulă prin reţeaua de conducte operate.
Retragerea licenţei se referă la conductele petroliere dintre rafinăria Neftochim din Burgans şi o unitate a companiei din Ilienţi, de lângă Sofia, relatează Novinite.
Lukoil are termen până pe 31 mai să aplice măsurile cerute în privinţa înregistrării volumului de carburanţi, se arată într-un comunicat al agenţiei.
Mai multe inspecţii efectuate de agenţie în această lună au scos la iveală lipsa aparatelor de măsurare a volumului, în anumite locaţii, precum şi existenţa unor conducte care ocolesc aparatele de măsură.
Lukoil Bulgaria a fost anunţată în privinţa deciziei de retragere a licenţei şi are dreptul să o conteste.
Compania Lukoil este cel mai mare producător şi furnizor de carburanţi din Bulgaria şi are timp până la 1 iunie să respecte cerinţe similare şi pentru terminalul petrolier Roseneţ din Burgas.