Câinii fără stăpân din Florești vor fi sterilizați

Primăria Florești anunță, în colaborare cu reprezentanți ai Asociațiilor pentru Protecția Animalelor, o campanie de responsabilizare a persoanelor care dețin animale de companie și un proiect de gestionare a animalelor fără stăpân de pe raza localității.

Inițiativa se impune ca o necesitate și ca soluție corectă și legală, ca urmare a numărului ridicat de animale fără stăpân sau abandonate, pe raza comunei„, a declarat primarul Bogdan Pivariu.

Campania de sterilizare va avea loc în mai multe etape. Prima etapă se adresează proprietarilor de animale de companie, care vor fi informați referitor la obligațiile ce le revin privind sterilizarea (cu excepția celor cu certificat de origine), înregistrarea câinilor în Registrul de Evidență al câinilor cu stăpân, dar și microciparea animalelor pe care le dețin. A doua etapă din Campanie prevede acțiunile de sterilizare a câinilor fără stăpân, cu scopul reducerii efectivelor abandonate și intrarea în legalitate a deținătorilor de animale de companie.

Fiecare cetățean interesat poate solicita informații referitoare la sterilizarea animalului de companie la numărul de telefon 0755 019 010.

Locuitorii pot trimite sesizări cu privire la câinii comunitari sau situații de câini agresivi la numărul unic de telefon 0746 262 282.

Fiecare sesizare primită va fi analizată și se vor lua măsurile necesare după evaluările făcute pe teren. Persoanele care vor face sesizări vor trebui să ofere datele de contact pentru a oferi informații suplimentare referitoare la cazul sesizat și să ajute la identificarea câinilor în legătură cu care fac sesizarea.

Câinii fără stăpân care crează probleme vor fi ridicați din teren, deparazitați și vaccinați, ulterior sterilizați și înregistrați, costurile urmând să fie suportate de către administrația locală. Vor fi găzduiți în adăpost și vor putea fi dați spre adopție după o evaluare a stării fizice și de comportament.

Animalele găsite nesupravegheate sau abandonate, dar ai căror stăpâni vor fi identificați, le vor putea recupera numai după achitarea serviciilor medicale amintite mai sus. În cazul în care se vor constata situații de abuzuri asupra animalelor sau neglijență, vor fi făcute demersuri către instituțiile competente, Poliția Rurală.

Am pornit deja prima etapă într-o Campanie de mare amploare. Le mulțumesc tuturor celor implicați, cetățenilor comunei, reprezentaților Asociațiilor pentru că au răspuns pozitiv apelului administrației locale. Va fi mult de muncă, dar sunt convins că rezultatele pozitive vor apărea. Totodată, nu am abandonat nici ideea de a pune în practică, din fonduri europene, un Proiect în care comuna Florești să aibă în cel mai scurt timp posibil un Adăpost propriu, la standarde internaționale„, a mai declarat primarul din Florești.

Asociațiile implicate în acest proiect sunt: A.S.I.P.A., Arca lui Noe, Nuca Animal Welfare, Sirius Animal Rescue.

De la începutul acestui an, au fost făcute câteva zeci de verificări pe teren în urma unor sesizări privind câini abandonați sau agresivi, au fost ridicați de pe străzi și duși în adăpost 7 câini fără stăpân de pe raza comunei. În două dintre cazuri s-au identificat stăpânii animalelor și au fost demarate proceduri legale suplimentare către instituțiile abilitate (M.A.I., respectiv DSVSA), se arată într-un comunicat al Primăriei Florești.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.