Castrul Roman din Turda va fi modernizat și pus în valoare

Primăria Turda a anunțat că au început lucrările de modernizare și punere în valoare a Castrului Roman.

Municipalitatea turdeană a realizat platforma și împrejmuirea pentru organizarea de șantier și se evacuează pământ din depozitele existente.

Întreaga zonă va fi amenajată în baza proiectului european „Restaurarea, punerea în valoare și introducerea în circuitul turistic a Castrului Legiunii a V-a Macedonica, Potaissa-Turda”, proiect în valoare de 21.861.853,51 lei.

Vor fi amenajate şi marcate la suprafaţă principalele drumuri din interiorul castrului (Via Pretoria, Via Principalis, Via Decumana) şi va fi recreat circuitul perimetral (Via Sagularis), care va permite atât vizitarea castrului, cât şi monitorizarea/întreţinerea obiectivului.

Pe circuitul de vizitare se vor crea locuri de odihnă prevăzute cu bănci, pubele, cişmele cu apă potabilă și se vor amplasa panouri informative (cu prezentarea generală a castrului, sisteme de ilustrare grafică și indicatoare de traseu) în puncte cheie ale drumurilor romane și în zonele de intersecție ale acestora.

Castrul Roman va deveni în scurt timp un obiectiv turistic de importanță majoră în orașul nostru, alături de Salina Turda.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.