„Dacă urăsc ceva cu adevărat, atunci alea sunt textele în care trebuie să mă prezint, pentru că fac atât de multe lucruri și trec atât de des dintr-un registru în altul încât nu mai știu nici eu ce sunt: sunt editor, sunt cronicar literar, sunt eseist, sunt prozator, sunt traducător, sunt organizator de festival, sunt tată? Nu știu, depinde în ce parte a zilei îmi pun întrebarea sau pe ce față cade moneda cea cu o mie de fețe.”
Așa sună un foarte scurt autoportret în cuvinte al lui Bogdan-Alexandru Stănescu, invitatului acestei luni la „Ce mai faci, scriitorule?”. Un om a cărui viață e organizată strâns în jurul cărților.
A publicat două volume de versuri (Apoi, după bătălie, ne-am tras sufletul, Cartea Romaneasca, 2012 și anaBASis, Cartea Romaneasca, 2014), unul de eseuri critice (Enter Ghost. Scrisori imaginare către Osip Mandelstam, Art, 2013) și un altul de corespondență (Ceea ce ne desparte. Epistolarul de la Hanul lui Manuc, Polirom, 2010).
A tradus un volum de corespondenţă James Joyce (Dragă Nora, ART, 2013), un roman și un volum de eseuri de Alberto Manguel (Toţi oamenii sunt mincinosi, 2012 și Cititor în pădurea din oglindă, 2013, ambele la Baroque Books & Arts), un volum semnat de Howard Mittelmark şi Sandra Newman (Cum să NU scrii un roman, Baroque Books & Arts, 2014) și o piesă de Tennessee Williams (Menajeria de sticlă, Art, 2015).Este coordonator al colecţiei de literatură universală Biblioteca Polirom și cronicar literar la revista Observator cultural.
De asemenea, cofondator al Festivalului Internaţional de Literatură de la Bucureşti și, din 2012, doctor în literatură.
Altfel, s-a născut în 1979 și trăiește în capitală, alături de soție, cei doi copii, Marc & Sara-Iudit, și două pisici. Nu doarme destul.
Ne întâlnim cu el joi, 24 martie 2016, ora 19:00, la Cărtureștiul din Iulius Mall, unde vom povesti despre cum se întrepătrund rolurile de cronicar, traducător şi scriitor, dar şi despre pasiuni, politică, dileme, societate şi stil de viaţă. Moderatorul dialogului va fi Bogdan Odăgescu.
CE MAI FACI, SCRIITORULE? e continuarea, sub un nume și o imagine noi, a dialogurilor cu scriitori pe care Cărtureștiul le-a propus în ultimii ani. Niște întâlniri tihnite și fără fasoane, cu oameni în carne și oase pe care-i aducem în fața voastră pentru părerile și ideile lor. Îi întrebăm despre scris și literatură, dar și despre stil de viață, pasiuni, dileme, politică și societate. Și ne închipuim că genul ăsta de întâlniri au loc peste tot unde există o viață literară normală.