Echipa națională de fotbal a României a ajuns sâmbătă, 3 septembrie, la Cluj-Napoca pentru a efectua primul antrenament înaintea primului meci din campania de calificare la Campionatul Mondial din Rusia în 2018, partidă care va avea loc duminică, 4 septembrie, de la ora 21:45, pe Cluj Arena, în compania reprezentativei Muntenegrului.
„Tricolorii” pregătiți de selecționerul german Christoph Daum au efectuat primul antrenament pe stadionului „Dr. Constantin Rădulescu” din Gruia, iar duminică dimineața vor verifica starea gazonului de pe Cluj Arena.
Partida dintre România și Muntenegru va începe la ora 21:45 și va fi arbitrată de englezul Anthony Taylor, 37 de ani, purtător al ecusonului FIFA din anul 2013, ajutat la cele două tușe de Stuart Burt și Stephen Child, respectiv de al patrulea oficial Andre Marriner.
„Sunt destul de autocritic în procesul acesta de selecție și de alegere a primului 11, suntem un staff mic și discutăm între noi fiecare decizie, dar la final sunt convins că va fi cea mai bună. Vreau să felicit jucătorii pentru că au lucrat intens, sunt foarte motivați. Am avut mai multe opțiuni și chiar mă bucur că acei jucători mi-au făcut misiunea grea prin felul cum s-au prezentat.
Cred că mai important decât starea gazonului este atitudinea pe care o avem. Sunt momente în care suntem nevoiți să jucăm pe gazoane care nu arată prea bine, dar cred că mult mai important decât gazonul rămâne atitudinea jucătorilor și știu că fiecare va da tot ce are mai bun pe teren pentru această țară și această echipă”, a declarat Christoph Daum în cadrul unei conferințe de presă la stadionul din Gruia, înaintea antrenamentului oficial.
„Istoria e istorie, dar există întotdeauna un moment al schimbării. Cred că putem învinge mâine, suntem pregătiți să facem asta. Suntem concentrați pe a scrie un nou capitol, nu pe a modifica ce s-a întâmplat deja”, a afirmat Daum.
Întrebat de jurnaliști dacă vrea să imprime un anumit model echipei României, cum ar fi cel belgian sau cel german, Christoph Daum a spus că trebuie aleasă o cale proprie.
„Vreau să creăm calea românească, pentru că avem jucători de calitate, avem jucători cu potențial, jucători care au experiență în România, jucători care au experiență în campionate din străinătate. Vrem să aducem o îmbunătățire continuă prin două principii: schimbare și adaptare. Nu cred că vom vedea mâine pe teren noua generație a fotbalului românesc, dar știu sigur că vom vedea mâine un pas deja făcut spre această nouă generație. Am lucrat foarte mult în această săptămână și la fiecare antrenament, la fiecare ședință tactică, am văzut cu câtă dăruire au participat și cât de mult s-au implicat acești jucători. Ei au crescut de la zi la zi în această săptămână, s-au adaptat stilului meu (și poate că nu e ușor să te adaptezi unui stil nou, unui antrenor nou), iar după două-trei zile am văzut că s-au obișnuit cu lucrurile pe care vreau să le implementez”, a menționat selecționerul României.
„Am reușit multe în această perioadă de timp, dar nu veți vedea mâine ce nu s-a mai văzut până acum în fotbalul mondial. Important este să ne concentrăm mâine pe punctele noastre forte și vreau să vă mărturisesc că avem foarte multe puncte forte”, a adăugat Daum.
GALERIE FOTO de la antrenamentul echipei naționale de fotbal a României de pe arena „Dr. Constantin Rădulescu”