Cîţu: „PNRR ar trebui aprobat în ultima săptămână din septembrie. Nu va fi condiţionat de reforma în justiţie”

Premierul României, Florin Cîţu, a declarat marţi, că PNRR-ul României va fi aprobat în ultima săptămână din septembrie. 

Am avansat foarte mult, de fapt am încheiat pe PNRR, am trimis cred că vineri ultimele comentarii. Din discuţiile pe care le am cu ministrul Ghinea, ar trebui aprobat PNRR în ultima săptămână din septembrie”, a anunţat premierul.

El precizat că nu există nicio legătură între reforma în justiţie şi PNRR.

„Am văzut o informaţie în spaţiul public care este exagerată, o legătură între justiţie, reforme în justiţie şi bani în PNRR. Nu este adevărat. Sunt câteva lucruri acolo, dar care sunt de bun simţ, dar nu au nicio legătură cu reforma în justiţie aşa cum vrem să o facem. PNRR nu o să fie condiţionat de reforma în justiţie cum ne-am asumat-o în MCV, sunt doar câteva borne, clarificări.

Vă dau un exemplu, ca în România legile după ce sunt modificate prin amendament să fie publicată întreaga lege cu noul amendament, noua formă, nu doar amendamentele, să fie mai clar pentru toată lumea care este ultima formă. Acesta este un exemplu de modificare care apare în PNRR, dar nu avem legile justiţiei aşa cum discutăm de ele în spaţiul public. Am văzut această discuţie şi nu aş vrea să fie înţeleasă prost„, a mai transmis Florin Cîţu.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.