Clever Taxi aniverseaza 5 ani de activitate la Cluj-Napoca si ofera tuturor clujenilor curse gratuite!

Clever Taxi, cea mai mare aplicație de e-hailing din România, împlinește cinci ani de activitate în Cluj-Napoca și premiază cu vouchere speciale fidelitatea clujenilor.

Cluj-Napoca este al doilea oraș în care Clever Taxi și-a făcut intrarea. Compania numără 10 milioane de curse efectuate aici și celebrează evenimentul oferind curse gratuite, de care se pot bucura toți locuitorii din Cluj, nu doar cei 80.000 de utilizatori care au descărcat deja aplicația.

Cadoul aniversar se adresează oricărui utilizator al aplicației care are o metodă de plată cu cardul afiliată contului. Pentru a beneficia de o cursă gratuită, utilizatorii aplicației trebuie să adauge în secțiunea Metode de plată – Voucher – codul ServusCluj. Cursele gratuite sunt oferite în limita a 15 lei, iar codul poate fi folosit de astăzi până pe 15 februarie. Șoferii nu trebuie să se îngrijoreze, pentru că toate cursele sunt decontate de Clever Taxi, iar contravaloarea lor ajunge în contul lor de acceptator de plată în aplicație, din aplicația Clever Taxi Driver.

Clever Taxi este prima aplicație românească de e-hailing care a introdus metoda de plată în aplicație, în urmă cu patru ani. Cluj-Napoca este unul dintre orașele în care această opțiune a fost adoptată rapid atât de clienți, cât și de șoferi. Plata cursei prin aplicație este disponibilă doar în Cluj-Napoca și București.

Încă de la lansare, prioritățile companiei au vizat optimizarea traficului prin punerea clienților în legătură cu cei mai apropiați șoferi și oferirea unui serviciu sigur, eficient și rapid. Șoferii Clever Taxi de la Cluj au un rating mediu de 4,9/5, timpul de răspuns al aplicației este de șapte secunde, iar distanța medie este de 600 de metri.

Din vara anului 2017, compania face parte din grupul Daimler Mercedes, care oferă soluții similare la nivel european, pentru a stimula modernizarea metodelor de transport.

Aplicația Clever Taxi este una 100% românească, fiind prima aplicație de e-hailing din România care permite atât plata cash, cât și plata direct din aplicație, prin card bancar. Clever Taxi este disponibil în peste 20 de orașe din țară și are peste 600.000 de utilizatori și peste 80 de milioane de curse făcute de la lansare, octombrie 2012.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.