Clujenii nu se învață minte. Încă 900 de amenzi acordate de polițiști pentru nerespectarea ordonanțelor militare și restricțiile de circulație la Cluj

Peste 870 de polițiști, jandarmi, poliţişti locali şi militari au acționat la data de 2 aprilie 2020, pentru impunerea normelor legale instituite pe perioada stării de urgență, în județului Cluj.

Astfel, oamenii legii au verificat modul în care se respectă interdicțiile impuse persoanelor aflate în izolare sau carantină, fiind întreprinse 726 de activități în acest sens. De asemenea, au fost derulate 464 de acțiuni de verificare a locațiilor de carantinare/izolare.

Totodată, 120 unități economice au fost controlate din perspectiva respectării interdicţiilor instituite, nefiind constatate nereguli.

Potrivit Instituției Prefectului Cluj, pentru nerespectarea măsurilor stabilite prin ordonanțe militare, au fost aplicate 872 de sancţiuni contravenţionale, în valoare de 292.200 de lei. Majoritatea sancțiunilor au fost aplicate pentru nerespectarea măsurilor privind restricționarea circulației conform ordonanțelor militare în vigoare.

Reamintim că, începând cu 3 aprilie, amenzile pentru persoanele fizice care nu respectă ordonanţele militare au următoarele valori: minim 2.000 lei şi maxim 20.000 lei, faţă de minim 100 şi maxim 5.000 de lei, cât erau până acum.

Amenda minimă pentru persoanele juridice care nu respectă ordonanţele militare a crescut de la 1.000 de lei, cât era până acum, la 10.000 de lei. Maximul amenzii pentru persoane juridice rămâne stabilit la 70.000 de mii de lei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.