Transilvania IT Cluster și The European Digital Innovation Hub in Transilvania au fost co-organizatori ai Romanian Digital Day 2025, unul dintre cele mai importante evenimente dedicate inovării și transformării digitale europene, organizat la Bruxelles.
Clujul s-a aflat în centrul atenției în Parlamentul European la a treia ediție a Romanian Digital Day 2025, desfășurată la Bruxelles pe 18 martie, la inițiativa Vicepreședintelui Parlamentului European, Victor Negrescu. Evenimentul, co-organizat de Transilvania IT Cluster și The European Digital Innovation Hub in Transilvania, a reprezentat o veritabilă punte între inovația locală și ambițiile digitale ale Europei. În această ediție, accentul s-a pus pe implicarea activă a Clujului, orașul ce se afirmă tot mai clar ca un hub de inovare în regiune, contribuind la conturarea viitorului digital al continentului.
Întreaga zi a fost structurată în jurul unor discuții tematice care au abordat multiple aspecte ale transformării digitale. Participanții au analizat modalitățile prin care tehnologia poate fi valorificată pentru a spori competitivitatea economică, pentru a sprijini creșterea startup-urilor și pentru a reduce decalajele digitale dintre regiunile europene.
Evenimentul a inclus paneluri tematice și dezbateri în jurul a trei subiecte principale:
- Creșterea competitivității prin edu-tech și dezvoltarea hub-urilor tehnologice europene;
- Politicile digitale ale UE și impactul asupra ecosistemului tehnologic;
- Rolul României în promovarea inovației și leadership-ului digital european.
Printre speakerii acestei ediții s-au numărat Ekaterina ZAHARIEVA (Comisar European pentru Start-up-uri, Cercetare și Inovație), Roxana MÎNZATU (Vicepreședinte Executiv al Comisiei Europene pentru Drepturi Sociale și Competențe, Locuri de Muncă de Calitate și Pregătire), Iulian STANCIU (fondator eMag), Sacha MICHAUD (co-fondator Glovo), Cosmin GEORGESCU (CEO Cluster Power), Andrei SAVIN (CEO Brinel) și mulți alții.
Transilvania IT Cluster, în calitate de coordonator al The European Digital Innovation Hub in Transilvania, a organizat cel de-al treilea panel de discuții al zilei. În deschiderea acestuia, Bianca Muntean, co-fondator și manager al Transilvania IT Cluster, a subliniat importanța colaborării și a vorbit despre ceea ce aduce România, în general, și Clujul, în special: „Transformarea digitală nu este doar despre tehnologie – este despre oameni, ecosisteme, colaborare și impact real. România nu mai este nouă în această industrie; avem talentul, cunoștințele și ambiția de a contura viitorul digital al Europei„.
De asemenea, Bianca a adus în discuție nevoia de centralizare, de coordonare și de integrare a resurselor, pentru a obține rezultatele dorite – ceea ce pot face, cu cel mai mare succes, centrele de inovare digitală și clusterele, care aduc împreună toți actorii cheie: companii, universități, instituții publice.
La rândul său, Ana-Maria Stancu, CEO al RoboHub, a insistat pe importanța extinderii accesului la tehnologie. Ea a remarcat că avansul tehnologic nu trebuie să devină un privilegiu rezervat doar unor segmente restrânse ale societății, ci trebuie să aducă beneficii reale pentru toți cetățenii. ”Avansul rapid al tehnologiei nu ar trebui să fie un privilegiu rezervat doar unor segmente restrânse ale societății, ci trebuie să se reflecte echitabil în viața tuturor cetățenilor, iar pentru a atinge acest obiectiv este esențial să investim în educație digitală și în formarea competențelor de securitate cibernetică, astfel încât fiecare individ să fie pregătit să navigheze în siguranță și cu încredere în ecosistemele digitale tot mai complexe ale prezentului și viitorului.”, a notat Ana-Maria Stancu.
Florin Duma, președintele IMM România, a punctat necesitatea educației digitale: ”Reiterez importanța crucială a educației digitale pentru succesul antreprenoriatului românesc și integrarea eficientă a României în economia digitală globală. România trebuie să contribuie activ la nivel european, stimulând modernizarea IMM-urilor prin soluții digitale, formarea specialiștilor și atragerea de fonduri europene.”
Răzvan Rughiniș, reprezentantul Innovation Labs, a completat tabloul subliniind rolul evenimentului ca o platformă de mobilizare a tinerilor și de consolidare a parteneriatelor între mediul academic, sectorul privat și autoritățile publice.
Evenimentul a fost mai mult decât o simplă serie de conferințe, a fost o demonstrație de colaborare. Într-un context de transformări rapide și provocări continue, Romanian Digital Day 2025 a demonstrat că parteneriatul dintre mediul public și cel privat, împreună cu implicarea activă a comunității academice, poate transforma obstacolele în oportunități de dezvoltare. Discuțiile s-au concentrat pe necesitatea creării unui cadru legal unitar, care să sprijine activitatea companiilor inovatoare, și pe propunerea alocării unei părți semnificative din Planul European de Competitivitate pentru a susține procesul de digitalizare. De asemenea, s-a subliniat importanța investițiilor în tehnologii emergente, cum ar fi inteligența artificială, blockchain-ul și securitatea cibernetică.
În final, evenimentul de la Bruxelles a marcat un moment de reflecție și de planificare strategică pentru viitorul digital al Europei. Iar contribuția activă a Transilvania IT Cluster și The European Digital Innovation Hub in Transilvania a consolidat imaginea Clujului ca actor de referință pe scena digitală europeană.