EXCLUSIV: Locuitorii care au geam spre curtea interioară a blocului de pe strada prof. Ciortea, numărul 1, din cartierul Grigorescu s-au trezit în această dimineaţă cu un miros puternic de vinete coapte venit de la nişte oameni matinali care nu s-au sfiit să aprindă focul şi să coboare cu ustensilele şi sacii cu vinete în incinta spaţiului de joacă pentru copii.
Aceştia s-au pus pe treabă încă de la primele ore ale dimineţii, ignorând privirile curioase de la geamuri ale vecinilor sau ale trecătorilor.
Mirosul pătrunzător de vinete coapte se simţea pe o rază de câţiva metri în jurul spaţiului de joacă unde s-au instalat oamenii şi nimeni, şi nimic, nu i-a oprit să prăjească doi saci întregi, în bunul stil caracteristic românesc.