Concert vocal-simfonic în deschiderea Festivalului Mozart

Filarmonica de Stat „Transilvania”, instituţie de cultură subordonată Consiliului Judeţean Cluj, este onorată să vă invite la concertul de deschidere a celei de-a 25-a ediţii a Festivalului Mozart.

Vă aşteptăm vineri, 4 decembrie, de la ora 19, la Colegiul Academic, pentru a asculta Orchestra şi Corul Filarmonicii, sub bagheta dirijorului Ferenc Gábor. Solistul Valentin Răduţiu (violoncel) va urca şi el pe scena festivalului, pentru a interpreta Concertul nr. 2 pentru violoncel, în Re major, de Joseph Haydn. Celelalte lucrări din program sunt Kyrie în re minor şi Misa în Do major, ambele compuse de Wolfgang Amadeus Mozart. Dirijorul corului este Cornel Groza.

Ferenc Gábor şi-a început studiile la Liceul de Muzică din Cluj, unde un rol decisiv asupra formării sale muzicale l-a avut maestrul Ştefan Ruha. Şi-a continuat formarea muzicală la Universitatea din Tel Aviv, sub îndrumarea profesorului Gad Lewertoff, perioadă în care a fondat Cvartetul Gertler. A urmat cursuri de măiestrie cu Sándor Végh şi cu membrii Cvartetului Juilliard. După absolvirea conservatorului a fost membru al Orchestrei Simfonice din Tel Aviv, cântând sub bagheta lui Zubin Mehta. A studiat apoi dirijatul cu Noam Shariff, Zoltán Peskö, Péter Eötvös. În prezent este solo-violist la Berliner Sinfonie-Orchester. Desfăşoară o bogată activitate artistică, atât ca solist sau membru al unor formaţii camerale, cât mai ales ca dirijor al unor prestigioase orchestre din Israel, Germania, Ungaria şi America Latină, abordând atât repertoriul simfonic, sau vocal-simfonic, cât şi pe cel de operă. Începând din 2004, Ferenc Gábor s-a implicat în proiectul Junge Deutsche Philharmonie, orchestră formată din cei mai buni studenţi selectaţi din academiile de muzică din Germania, proiect în care activează atât ca profesor cât şi ca dirijor. Succesul răsunător al concertului pe care l-a susţinut la pupitrul Orchestrei Festival din Budapesta în Festivalul Les Grands Interprètes de la Toulouse, l-a propulsat pe Ferenc Gábor pe marile scene internaţionale. Printre soliştii de marcă cu care a colaborat, se numără violoncelistul Mischa Majsky, pianiştii Fazil Say, Elisabeth Leonskaja şi Kun Woo Pajk.

Născut la München, în 1986, Valentin Răduțiu a început studiul violoncelului la şase ani, sub îndrumarea tatălui său. A studiat la Universitatea Mozarteum din Salzburg, cu Clemens Hagen, apoi şi-a continuat studiile la Viena cu maestrul Heinrich Schiff. De asemenea, a fost unul dintre ultimii studenţi la clasa lui David Geringas la Hochschule für Musik „Hans Eisler” din Berlin. Valentin Răduţiu a urmat cursuri de măiestrie cu Menahem Pressler, Leon Fleisher, Gary Hoffmann, Frans Helmerson, Ivan Monighetti şi Mirjam Fried. Este laureat al unor concursuri naţionale şi internaţionale precum: Karl Davidov de la Riga, Raiffeisen Klassik-Preis şi este multiplu laureat al concursului Jugend Musizier. În 2009 a primit unul dintre cele mai importante premii din Germania, acordate tinerilor muzicieni, premiul Deutsche Wirtschaft. Totodată, a fost laureat al edițiilor din 2011 și 2013 ale prestigiosului concurs George Enescu. A susținut concerte alături de Filarmonica de Cameră din München, Orchestra Simfonică MDR, Filarmonica Bayer, Orchestra Națională din Letonia. A fost invitat să susțină concerte în festivaluri precum: Klangspuren Tirol, Festivalul francez de muzică de cameră Juventus și Festivalul European Youth Music din Passau. Valentin Răduțiu este și un muzician activ în domeniul muzicii de cameră, colaborând cu ansambluri precum Cvartetul Hagen, cu muzicienii Ib Hausmann, Alexander Madzhar, Igor Ozim, Antje Weithaas, Evgheni Bojanov. În prezent cântă pe un violoncel realizat de constructorul Francesco Rugieri (Cremona 1685).

Cornel Groza şi-a început pregătirea muzicală la Liceul de Muzică din Cluj-Napoca, studiind apoi pedagogia muzicală la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. În 1970 a devenit membru al Corului de cameră din Cluj, care, sub conducerea maestrului Dorin Pop, s-a constituit într-un „centru” coral de mare valoare. Această experienţă a fost decisivă în alegerea lui Cornel Groza, aceea de a urma cariera de dirijor. În 1972 devine membru fondator al Corului Filarmonicii de Stat „Transilvania”, iar în 1986, dirijorul permanent al acestei prestigioase formaţii corale cu care a întreprins numeroase turnee în întreaga lume. Prin tehnica sa dirijorală excelentă, cunoaşterea completă şi stăpânirea cântului coral, prin simţul fin al sonorităţii, Cornel Groza aduce un impuls vital succesului permanent al Corului Filarmonicii din Cluj-Napoca. El este şi un excelent pedagog, fiind profesor de dirijat coral la Academia de Muzică „Gheorghe Dima”.

Cea de a 25-a ediţie a Festivalului Mozart, care va avea loc la Cluj-Napoca între 4 şi 11 decembrie 2015, se desfăşoară în anul în care Clujul a fost desemnat Capitală Europeană a Tineretului. Programul acestei ediţii jubiliare cuprinde două concerte simfonice, susţinute de Orchestra simfonică a Filarmonicii „Transilvania”, două concerte camerale, Concursul de interpretare a Sonatelor pentru vioară şi pian de Mozart, un concert pentru copii şi un simpozion.

Oaspetele de onoare al celei de a 25-a ediţii a Festivalului este celebrul muzician american Robert Levin, pianist, muzicolog şi compozitor, profesor la Universitatea Harvard şi Doctor Honoris Causa al mai multor universităţi, printre care şi Academia de Muzică „Gheorghe Dima”. Alături de el va concerta pianista americană Ya Fei Chuang, de asemenea o solistă de renume internaţional. Cei doi oaspeţi vor susţine şi cursuri de măiestrie pentru tineri pianişti, la care participarea va fi gratuită.

 Găsiţi mai multe informaţii pe www.societatea-mozart.ro şi pe www.filarmonicatransilvania.ro.

Vineri, 4 decembrie 2015, ora 19, Abonament 10
Colegiul Academic

Concert vocal-simfonic de deschidere a Festivalului Mozart
Corul şi Orchestra Filarmonicii de Stat „Transilvania”

Ferenc Gábor Dirijor
Valentin Răduţiu Violoncel

Cornel Groza Dirijorul Corului

Wolfgang Amadeus Mozart – Kyrie în re minor, KV 341 (368a)
Joseph Haydn – Concertul nr. 2 pentru violoncel, în Re major, Hob. VIIb:2
Wolfgang Amadeus Mozart – Misa în Do major, Missa in honorem Sanctissimae Trinitatis, KV 167

BILETE

Biletele se pot cumpăra de la Agenţia de Bilete a Filarmonicii (Piaţa Lucian Blaga nr. 1-3, la parter în incinta Casei de Cultură a Studenţilor, Tel. 0264 43 00 60) conform programului: Luni & Miercuri 10 – 14, Marţi & Joi 12 – 18 şi Vineri 10 – 14 sau cu o oră înainte de concert, direct de la locaţia acestuia.

20 lei preţ întreg / concert

10 lei preţ redus (elevi, studenţi şi pensionari) / concert

Atenţie: În ziua concertului, Agenţia de bilete este deschisă în intervalul 10-14!

afis 4 decembrie

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.