Concursul Național pentru Elevii cu deficienți de vedere, ediția 2022, găzduită de Cluj-Napoca

După o lungă perioadă în care competițiile naționale și interacțiunea directă a elevilor a fost limitată din cauza pandemiei, Clujul a fost desemnat de către Ministerul Educației pentru a relua tradiția acestor concursuri specifice care asigură verificarea competențelor curriculare ale elevilor nevăzători, pregătirea lor pentru examenele naționale de Evaluare Națională și Bacalaureat.

Astfel, în perioada 4 – 7 mai a.c., Liceul Special pentru Deficienți de Vedere aflat organizează Concursul Național pentru Elevi cu Deficiențe de Vedere, cel mai amplu eveniment din categoria concursurilor școlare în domeniul dizabilității vizuale, care implică un număr de peste 40 de cursanți din cele șapte școli gimnaziale și liceale cu specific din țară.

Acesta are echivalent de olimpiadă, este înscris în Calendarul Competițiilor Internaționale pe Discipline Școlare, Sportive și Proiecte Educative desfășurate în România și în străinătate, la care participă elevi români cu deficiențe de vedere din clasele a VIII-a şi a XII-a, în anul școlar 2021-2022, și este organizat sub egida Ministerului Educației.

Competiția va include probe scrise la Limba și literatura Română, Matematică, Limba Engleză și TIC – clasa a VIII-a, respectiv Limba și literatura română, Istorie, Limba Engleză și TIC – clasa a XII-a.

Pentru fiecare disciplină/clasă participă câte un reprezentant al fiecărei școli cu specific pentru elevi cu deficiențe de vedere din Cluj, Arad, Timișoara, București, Iași (Târgu-Frumos) și Buzău.

În paralel cu probele teoretice, se va desfășura și concursul: „Citire corectă și rapida Braille (alfabetul specific pentru nevăzători)”, susținut și de Asociația Nevăzătorilor, la care va lua parte câte un reprezentant al fiecărei școli pentru ambele niveluri, respectiv liceal și gimnazial.

Liceul Special pentru Deficienți de Vedere, Cluj-Napoca, instituție cu tradiție în educarea, compensarea, abilitarea și reabilitarea elevilor cu deficiențe de vedere, prima școală pentru nevăzători din România care s-a dezvoltat de-a lungul timpului devenind primul liceu din țară și din sud – estul Europei pentru deficienți de vedere cu profil teoretic, a participat anual la Concursul Național pentru Elevi cu Deficiențe de Vedere, obținând de fiecare dată rezultate remarcabile.

Acesta a organizat cu succes asemenea competiții și a contribuit la menținerea renumelui instituției, municipiului și județului Cluj și datorită parteneriatelor cu instituții importante de la nivel local și județean.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.