Cresc prețurile locuințelor la Cluj și în 2020

Cele mai scumpe apartamente din România sunt în Cluj-Napoca, urmat de Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.

Specialiştii în domeniul imobiliar spun că, în 2020, preţul locuinţelor va continua să crească, după ce apartamentele s-au scumpit oricum considerabil pe parcursul anului trecut. În acest moment, Cluj-Napoca este oraşul din România cu cele mai scumpe locuinţe, urmat de Bucureşti, Timişoara şi Iaşi.

În Cluj-Napoca, de la 1.450 de euro pe metrul pătrat, cei care-şi caută locuinţe au ajuns să plătească în medie şi 1.700 de euro, în timp ce în Capitală, preţul mediu a ajuns în doar câteva luni la 1.413 euro de la 1.382 de euro.

„Din august, la noi (în Cluj-Napoca -n.r.) au crescut gradual, dacă media era undeva la 1.450 de euro metrul pătrat atunci, acum suntem undeva spre 1.700 şi credem că dacă lucrurile vor ţine tot aşa, va creşte. Faptul că dobânzile bancare nu te încurajează să îţi ţii banii pe care îi ai, ci să îi investeşti este un impuls pentru piaţă şi este motivul pentru care mulţi oameni cumpără ca să fie banii investiţi şi să genereze valoare. Chiria întotdeauna va fi mai mare decât dobânda pe care o încasează ei pentru suma respectivă de bani, iar banii investiţi nu sunt pierduţi văzând cât costă activele în Cluj. Am vândut în ultimele trei luni 70 şi mai avem 18 apartamente. O categorie mare sunt investitorii care au bani lichizi şi pot să genereze mai mulţi bani cu ei, iar cealaltă categorie sunt tinerii proaspeţi căsătoriţi, tinerii profesionişti din noile industrii. Acestea sunt cele două categorii de cumpărători”, a declarat Vlad Buzoianu, dezvoltator imobiliar pentru businessmagazin.ro.

Specialiştii din imobiliare cred însă că şi în 2020 preţurile vor mai creşte, dar se tem să nu depăşească ritmul normal al economiei.

Faci un comentariu sau dai un răspuns?

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.