Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj a înregistrat în primul semestru al anului 2017 o creştere record a traficului de pasageri, cargo şi a numărului de mişcări aeronave comparativ cu aceeaşi perioadă a anului 2016.
Astfel, în primele şase luni ale acestui an, pe aeroportul clujean s-a înregistrat un număr de 1.230.357 de pasageri, cu nu mai puţin de 63% mai mult faţă de aceeaşi perioadă a anului precedent, când traficul de pasageri a fost de 735.517 persoane.
„Asistăm la o creştere cu adevărat spectaculoasă, dar pe deplin justificată, a tuturor indicatorilor de trafic ai aeroportului clujean. Este, fără îndoială, ceea ce am urmărit, ca investiţiile extrem de consistente pe care le-am făcut la acest obiectiv să genereze rezultate pe măsură”, a declarat preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Alin Tişe.
O creştere semnificativă s-a înregistrat şi în ceea ce priveşte traficul de marfă şi numărul de mişcări aeronave. În primul semestru din 2017, pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” au aterizat sau au decolat nu mai puţin de 12.302 aeronave, cu 51% mai mult faţă de perioada de referinţă.
În ceea ce priveşte transportul de marfă s-a constatat o creştere de 52%, cantitatea de marfă transportată pe şi de pe aeroportul clujean în primele şase luni din anul 2017 fiind de 1.547,363 de tone, comparativ cu cele 1.015,118 de tone din aceeaşi perioadă a anului trecut.
Totodată, luna iunie a acestui an a fost marcată de un record atât în ceea ce priveşte traficul lunar de pasageri cât şi traficul înregistrat pe parcursul unei zile calendaristice.
Astfel, fluxul lunar de pasageri a fost de 253.877 de persoane iar în data de 26 iunie a.c. cifra record a numărului de pasageri înregistraţi într-o singură zi a ajuns la 10.189.