Crin Antonescu: „Nu ne așteaptă un viitor prea bun cu Victor Ponta președinte”

Fostul lider PNL, Crin Antonescu, a acordat un interviu, în exclusivitate, postului de radio RFI România. Acesta a declarat că „nu ne așteaptă un viitor prea bun cu Victor Ponta președinte” și că „refacerea Uniunii Social Liberă reprezintă doar un truc politic, o manevră a lui Victor Ponta”.

crin antonescu„USL, cea autentică şi cea care şi-a încetat din păcate existenţa, a fost o alianţă pe picior de egalitate şi pe raporturi paritare între Partidul Social Democrat şi Partidul Naţional Liberal.

Astăzi grupul de oameni plecaţi din PNL, adunaţi în jurul domnului Tăriceanu, nu sunt decât, cel mult, în condiţia de partid anexă al PSD-ului. Iar domnul Tăriceanu,  care joacă rolul unui soi de majordom la curtea domnului Ponta, nu poate emite în niciun fel pretenţia că ar reprezenta o componentă de dreapta sau ceea ce însemna înainte Partidul Naţional Liberal într-o asemenea alianţă.

În al doilea rând: USL, care a adunat în jurul ei atâta speranţă şi atâta susţinere electorală a fost un PROIECT, nu a fost o formă prin care domnul Ponta şi PSD-ul să-şi mascheze încă o dată identitatea.

A fost un proiect de anvergură, un proiect pentru societatea românească pe o durată mai lungă şi care era bazat pe ideea de înnoire şi însănătoşire a vieţii politice”, a declarat Antonescu.

Crin Antonescu a susținut că această campanie electorală este cea mai slabă și a avut nivelul cel mai scăzut.

„Nu domnul Ponta a fost capabil să schimbe Partidul Social Democrat, aşa cum îl ştim de 20 de ani,  ci,  din păcate, Partidul Social Democrat l-a transformat după chipul şi asemănarea sa pe domnul Ponta, dacă,  vreodată, domnul Ponta a dorit altceva.

Prin această manevră, domnul Ponta ne arată un lucru uimitor: cum un om politic, la doi paşi de preşedinţia României, şi un partid care este de departe cel mai mare, cel mai puternic, cel mai bine organizat din Romania, şi anume PSD-ul, au în continuare o preocupare în a se ascunde după formule care să se numeasca oricum altfel. Această neasumare a propriei identităţi este un semn, după părerea mea, că nu ne aşteaptă un viitor prea bun nici cu domnul Ponta preşedinte şi nici cu PSD-ul în calitate de partid dominant al următorilor ani.

Tot ce pot să constat, cu mare tristeţe e că această campanie electorală, din acest an, a fost de departe cea mai slabă –  a avut nivelul cel mai scăzut”, a conchis fostul lider PNL.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.