CS Poli Cluj a obținut primele puncte în Superliga Națională de Polo

Poloiștii clujeni de la CS Politehnica au câștigat duminică dimineața, 14 decembrie, meciul al doilea cu Crișul Oradea, scor 9-7, în bazinul Complexului de Natație al Universității Tehnice, într-o partidă care a contat pentru etapa a XVII-a a Superligii Naționale de polo.

Cele două formații s-au întâlnit și sâmbătă în Bazinul Olimpic din Cluj, dar meciul s-a încheiat la egalitate, 5-5, după ce clujenii au fost egalați în ultimele secunde ale meciului. Astfel, a fost nevoie de meciul decisiv pentru a stabili învingătoarea.

În primul joc, clujenii au început bine meciul cu doua goluri reușite în primul sfert fără să primească vreunu. Rezultatul s-a păstrat și l-a jumatatea meciului, iar la reluarea jocului Tocan a punctat pentru 3 la 0. Tinerii poloisti orădeni au reușit însă o serie de trei goluri prin Draghici, Istvan Szabo și Terec și au incheiat sfertul al treilea la egalitate (3-3). Echilibrul s-a pastrat in ultima repriza, Crișul a preluat conducerea prin golul lui Draghici, Tocan a punctat pentru 4-4, în timp ce Baloga și-a readus echipa in avantaj in minutul 3’42”. 5-4 pentru Poli. Scorul final a fost stabilit cu 7 secunde inainte de fluierul final, cănd Istvan Szabo a reușit să înscrie golul egalizator.

Meciul secund de duminică a fost dominat de Poli Cluj, care a condus pe toată durata meciului, orădenii reușind să se apropie la doar două puncte.

Echipa Poli Cluj: M. Campean, T. Vincze, T. Dolha, Paul Pojar, S. Dolha, V. Tantau, Baloga 2, Gandrabura, Sarca, Oniga, A. Tocan 3, Rujan, Cimpoiesu, Abrudan. Antrenor: Radu Sabău.

Următorul meci pentru CS Poli Cluj va avea loc pe 20 decembrie 2014, cu Sportul Studențesc, în Bazinul Olimpic din Cluj, de la ora 18:00.

CS Politehnica ocupă ultimul loc în Superliga de polo (8), cu patru puncte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.