De ce ai nevoie pentru a transforma radical camera copilului tău? Iată câteva piese inedite la prețuri avantajoase!

În cazul celor mici, propria cameră reprezintă adesea un teren de joacă în adevăratul sens al cuvântului. De aceea, o amenajare clasică poate fi incapabilă să satisfacă nevoile și așteptările copiilor, astfel încât aceștia să se bucure de un mediu confortabil și prietenos. Totuși, configurarea acestui spațiu nu trebuie să coste o avere. Pentru că o amenajare de la zero poate fi extrem de costisitoare pentru părinți, este bine să știi că doar prin câteva elemente poți transforma radical camera copilului, astfel încât aceasta să prindă conturul universului imaginat de acesta!

Care sunt elementele accesibile care pot transforma radical camera copilului?

  • Mocheta

Întâlnită sub diferite modele și texturi, mocheta poate reprezenta un element cheie care să transforme radical o încăpere. Aceasta poate fi aleasă în funcție de preferințele cromatice ale celui mic și poate surprinde chiar personajele preferate din desene animate sau jocuri. În plus, o astfel de alegere pentru pardoseală împiedică alunecarea și este mult mai sigură decât parchetul sau covoarele clasice.

  • Pictarea pereților

Deși stilul minimalist începe să câștige teren în rândul trendurilor de amenajare a locuinței, acesta nu corespunde preferințelor caracteristice vârstei copilăriei. Culorile sunt binevenite într-un spațiu destinat micuților. De aceea, multe grădinițe au apelat la pictarea pereților, care aduce poveștile la viață. Puteți folosi acest truc inclusiv acasă, apelând la un specialist în domeniu.

  • Detaliile mobilierului

Pentru a se integra perfect în camera copilului, mobilierul nu trebuie înlocuit. Acesta poate fi transformat prin câteva detalii care să-l facă mai atractiv. În acest scop, poți încerca să înlocuiești mânerele clasice cu mânerele de mobilă pentru copii de la Oscardeko, modele care încântă pe oricine. Designul acestora este special gândit pentru a evita unghiurile ascuțite și materialele dure, dar și pentru a fi perfect sigur și ușor de utilizat. Acestea acoperă o paletă extrem de largă de forme și culori, care îți vor permite să le asortezi perfect cu mobilierul și celelalte obiecte din dormitorul fetiței sau baiețelului tău.

  • Rafturile în forme inedite

Odată cu acumularea unui număr semnificativ de jucării, dulapul aferent unui set clasic de mobilier poate deveni neîncăpător. Pentru a păstra camera organizată și a nu încărca prea mult podeaua cu diverse coșuri pentru depozitare, adăugarea unor rafturi din același material ca și piesele pe care le ai deja în camera celui mic pot fi o soluție inspirată. Pentru a arăta frumos și a se potrivi mai bine, acestea pot fi realizate sub diverse forme geometrice.

  • Luminițele sau lămpile decorative

Folosite din ce în ce mai des ca element cheie în designul de interior, luminițele pot transforma radical o încăpere, indiferent că aceasta este destinată adulților sau copiilor. Fie că este vorba de led-urile obișnuite care pot fi montate la pat, dulapuri sau chiar rafturi sau de luminițe care să reprezinte o formă – norișori, steluțe, fluturași, etc., acestea vor contura un cadru de vis chiar și după căderea întunericului. Culorile diverse pot asigura un joc de lumini care să-l convingă mai ușor pe cel mic să meargă la culcare.

Acestea fiind spuse, posibilitățile sunt nenumărate atunci când vine vorba de camera celui mic. Un buget mai redus nu trebuie să vă limiteze în amenajarea camerei copiilor. Detaliile alese corespunzător pot face diferența!

Sursă foto: freepik.com

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.