De când a venit pandemia, oamenii au descoperit tot mai mult avantajele joburilor de acasă, mai ales că mulți dintre ei au fost trimiși în telemuncă în perioada lockdownului. Chiar și cei care nu concepeau ideea de a nu lucra de la birou, s-au obișnuit cu lucrul din propria casă și au descoperit că le este dificil să se întoarcă la birou. Unele joburi sunt făcute pentru a fi implementate într-un birou, alături de o echipă, în cadrul unei companii. Altele nu pot fi făcute deloc de acasă, așa cum s-a întâmplat în cazul celor care trebuie să lucreze fizic cu clientul, un exemplu în acest sens fiind medicii, coafezele, make-up artiștii și lista poate continua, incluzându-i desigur și pe cei mai afectați dintre ei – angajații din HORECA.
În timp ce o parte dintre angajați au descoperit beneficiile lucrului online, alții au descoperit că nu le place deloc să lucreze de acasă, iar cei care au fost nevoiți să lucreze cu publicul și direct cu clientul au simțit frustrare văzând că sunt persoane care pot să se izoleze complet și au căutat soluții pentru a se reprofila. Dacă vrei să vezi mai multe exemple de activități care pot fi făcute de oriunde, intră pe lista cu joburi de acasăși inspiră-te.
Deși lucrul de acasă este destul de controversat, sunt și unele beneficii importante pe care le are:
Îți poți configura așa cum vrei mediul de lucru
Mediul tău de lucru poate fi configurat așa cum vrei și așa cum te simți bine. Asta înseamnă că vei putea să îți decorezi biroul cum dorești, să lucrezi de pe canapea sau chiar din pat, să mănânci când vrei și să iei oricând o pauză mică pentru a te relaxa. Poți aduce în mediul de lucru un radio, un TV sau alte obiecte care te fac să te simți bine. Dacă lucrezi cel mai bine alături de ursulețul tău din copilărie și acesta te ajută să te liniștești și să fii productiv, îl poți aduce și pe el la biroul de acasă fără să te gândești că cineva ar putea să râdă de tine.
Poți lucra îmbrăcat cum vrei
Poți lucra și dezbrăcat dacă vrei. Lucrând de acasă nu trebuie să te mai trezești cu ore înainte pentru a te îmbrăca, pentru a te coafa și pentru a te aranja. Poți petrece mai mult timp dimineața la cafea, iar dacă pijamalele tale pufoase sunt cele în care te simți cel mai bine, atunci poartă-le cu încredere și când lucrezi. Nu este nimeni care să te vadă și care să te judece. De asemenea, nu vei mai sta 8 ore în pantofi pentru că poți lucra în botoșeii călduroși de interior, pe care îi porți acasă. Un lucru amuzant este că mulți din cei care au trecut în telemuncă, în timpul ședințelor au spus că s-au îmbrăcat doar pe jumătate, mai exact cât se vedea la camera web, având cămașa, eventual și sacoul în partea de sus și pijamalele în partea de jos.
Poți să te izolezi și să te protejezi mai bine
Pandemia a adus nevoia de izolare și protecție pe cote foarte înalte. Toți vor să stea cât mai departe de ceilalți și motivele sunt evidente. Dacă lucrezi de acasă nu mai trebuie să ieși, să te atingi de alți oameni, să atingi bara de la autobuz sau de la metrou și să respiri alături de numeroase persoane în mijloacele de transport. De asemenea nu te vei mai panica în momentul în care colegul tușește sau strănută pentru ca nu are cum să îți dea Covid prin telefon sau pe Zoom. Pentru cei care se îngrozesc doar la ideea de a fi în mulțime și pentru cei care au luat în serios izolarea, trecând chiar la comenzi online, inclusiv pentru mâncare, lucrul de acasă reprezintă cea mai bună soluție.
Poți fi aproape de copilul tău
Pandemia i-a destabilizat și pe copii, nu doar pe părinți. Atunci când aceștia au început să învețe online, părinții au fost nevoiți să găsească soluții. Cu părinții lucrând de acasă, copiii nu au mai fost nevoiți să rămână singuri și au avut mereu un adult în preajmă, ceea ce le-a oferit confort. De asemenea, părinții aflați în această situație au fost mai productivi de acasă pentru că la birou erau stresați cu privire la ce se întâmplă în lipsa lor acasă.
Acestea sunt doar o parte dintre avantajele joburilor de acasă și cu siguranță mai poți identifica și alte beneficii pe care acestea le pot aduce.