PNL Cluj susține printr-un comunicat remis presei că deputatul așa-zis independent Sabin Sărmaș, fost candidat la Primăria Cluj-Napoca, a rămas încă membru PNL și nu și-a dat demisia din Grupul Parlamentar al PNL.
„Deputatul PNL Sabin Sărmaș, da da, PNL, a dat o țeapă clujenilor dovedind că alegerile locale au fost, pentru el, doar o trambulină pentru alegerile parlamentare, scopul său final fiind, de fapt, de a deveni deputat.
Deși exclus din partid cu câteva luni în urmă, Sărmaș figurează, încă, membru al Grupului Parlamentar PNL din Camera Deputaților pentru că îi place, nu-i așa, să fie “mufat” la două oi: să pozeze în ochii unora ca independent, neafiliat politic, pentru a le lua voturile, dar, pentru a-și urmări interesele, să pară că are și o apartenență politică, de grup parlamentar, cu toate beneficiile ce decurg de aici.
Constatăm cu stupoare tupeul incomensurabil al deputatului invizibil de a nu-și depune demisia din grupul PNL de la Camera Deputaților, fiind ghidat probabil de ideea că toți clujenii sunt proști, creduli și ușor de manipulat.
Rămânerea lui Sabin Sărmaș în grupul PNL, cu toate avantajele care derivă din această calitate, nu demonstrează altceva decât o duplicitate ieșită din comun a deputatului, iar așa zisa „independență” a sa nu este altceva decât o șarlatanie pe care, în mod regretabil, a servit-o clujenilor nu doar la alegerile locale ci o servește în continuare și în perspectiva alegerilor parlamentare.
Îi solicităm, așadar, deputatului fără activitate, să iasă public și să ceară scuze clujenilor pentru că a mințit și minte în continuare cu privire la imaculitatea sa politică dar și pentru că, timp de aproape 4 ani, nu a fost capabil să promoveze și să susțină niciun proiect de dezvoltare al Clujului, cu alte cuvinte, a încasat timp de 48 de luni un salariu nemeritat„, se arata in comunicatul PNL Cluj.
Sabin Sărmaș a candidat din postura de independent la alegerile locale din 9 iunie 2024 pentru fotoliul de primar al municipiului Cluj-Napoca, împotriva actualului edil, Emil Boc. Acesta a obținut aproximativ 28% din voturile clujenilor. Totuși, la mare distanță de primarul în exercițiu, care a obținut 45% din voturile clujenilor.