Directorul Romsilva Cluj, anchetat de DNA pentru luare de mita

DNA Cluj

Directorul Romsilva Cluj, Traian Maris, a fost retinut de procurorii anticorupţie pentru 24 de ore. Acesta este anchetat pentru o mita de 10.000 de euro pe care le-ar fi cerut-o pădurarilor din zona Mărişel – Beliş pentru a-i lăsa în funcţie.

Maris a fost reţinut pentru luare de mită de procurorii DNA. Acesta a fost pus în funcţie în vara anului 2012.

Procurorii DNA precizeaza in comunicatul emis ca, „în perioada septembrie 2012 – aprilie 2013, inculpatul Mariş Traian, în calitate de director al Direcţiei Silvice Cluj, a pretins de la trei angajați ai instituției pe care o conduce (pădurari) sume cuprinse între 4.000 și 10.000 euro pentru ca, în schimb, să le asigure păstrarea locurilor de muncă, să le avizeze favorabil controalele dispuse în cantoanele la care lucrează și să nu le aplice măsuri de sancționare disciplinară ca urmare a neregulilor constatate de echipele de control”.

„La data de 15 aprilie 2013, inculpatul Mariş Traian a primit de la doi dintre angajați, denunțători în cauză, prin intermediar, suma de 10.000 lei, pentru ca, în schimb, să nu emită nicio dispoziţie de sancţionare a celor doi pentru presupuse nereguli în activitatea lor de pădurari și pentru ca să avizeze favorabil raportul asupra unui control programat în cantonul pădurarului care a intermediat primirea banilor, sub formă de mită. Facem precizarea că punerea în mişcare a acţiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

Directorul Romsilva Cluj urmează să fie prezentat la Tribunalul Cluj cu propunere de arestare preventivă pentru 29 de zile.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.