Divulgarea de informații din dosarele penale, pedepsită cu închisoarea

arest catuseGuvernul a acordat, miercuri, un aviz favorabil pentru proiectul de lege care prevede că dezvăluirea de informații din dosarele penale să fie pedepsită cu închisoarea, de la șase luni până la cinci ani.

Modificarea Codului Penal, inițiată de senatorul social-democrat Șerban Nicolae, prin care dezvăluirea de informaţii care, potrivit legii, nu au caracter public dintr-o cauză aflată în curs de cercetare se pedepseşte cu închisoarea, a trecut tacit de Senat, iar avizul acordat, astăzi, de Executiv este unul consultativ. Pentru a intra în vigoare, trebuie să treacă și de Camera Deputaților, unde se află în acest moment.

Ministrul Justiţiei, Robert Cazanciuc, susţinea, la începutul lunii octombrie, că nu crede că intenţia parlamentarului a fost aceea de a pedepsi jurnaliştii, potrivit Mediafax.

„Nu cred că intenţia senatorului era de a pedepsi jurnaliştii, ci de a găsi o formulă de prevenire a scurgerilor de informaţii de la instanţe. Cred că e nevoie de o dezbatere pe acest articol la Camera Deputaţilor, care să lămurească dacă ar trebui modificat sau eliminat. A avea o procedură de adoptare tacită nu întotdeauna este în favoarea bunelor intenţii, dar dezbaterea ne va face să înţelegem mai bine dacă articolul respectiv este armonizat sau nu cu ansamblul Codului. Sper ca la Camera Deputaţilor să lămurim toate aceste lucruri şi să decidem dacă este nevoie de acest articol, dacă viaţa o cere”, declara Robert Cazanciuc.

Propunerea legislativă a senatorului Şerban Nicolae modifică Legea nr. 266/2009 privind Codul Penal, cu modificările şi completările ulterioare, în sensul reformulării dispoziţiilor articolelor 276 şi 277, prin care se incriminează presiunile asupra justiţiei şi respectiv compromiterea intereselor justiţiei.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.