DNA Cluj: 18 persoane trimise în judecată după ce au obţinut aproape 100 de credite ilegale

DNA clujUn număr de 18 persoane au fost trimise în judecată, vineri, de procurorii anticorupţie din Cluj-Napoca, după ce au obţinut aproape 100 de credite, în mod ilegal, de la două unităţi bancare, fiind creat un prejudiciu de peste două milioane de euro, se arată într-un comunicat emis presei de DNA Cluj.

Conform rechizitoriului procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA), în perioada iunie 2005 – februarie 2008, Emil Nistor, administrator al cinci societăţi comerciale, prin intermediul a 89 de persoane interpuse, majoritatea angajaţi la cele cinci firme administrate de el, a obţinut, pe baza unor documente ce atestau venituri salariale nereale, un număr de 98 credite de la două bănci comerciale. El a profitat, pentru a obţine aceste credite, de relaţiile pe care le-a construit în timp şi datorită raporturilor pe care societăţile comerciale administrate de el le-au avut cu unităţile bancare.

Pentru a obţine cele aproape 100 de credite, Nistor a apelat la directorii unităţilor bancare, respectiv la Vasile Moldovan, Ioana Moroşan, Maria Terchilă, pe care i-a instigat să acorde, cu încălcarea cu ştiinţă a normelor de creditare, credite mai multor persoane fizice, susţin anchetatorii.

„În procedura de acordare a creditelor au fost implicaţi şi consilierii clienţi retail Moroşan Mihai, Tinereanu Domnica şi Mureşan Daniela Iuliana şi ofiţerii de credite (manageri relaţii cu clienţii persoane fizice) Moldovan Albina Alexandra şi Zăgrean Mihaela Carmen. Aceştia, cu ştiinţă, au acceptat să întocmească dosarele de credit fără a respecta normele de creditare în vigoare la acea dată”, arată DNA.

Atât directorii unităţilor bancare, cât şi ofiţerii de credit sau consilierii clienţi retail ştiau că veniturile salariale consemnate în adeverinţele de salariu sau de venit depuse la dosarele de credit pe numele celor 89 de persoane nu sunt reale, mai susţin procurorii anticorupţie.

„În perioada iunie 2005 – iulie 2007, în activitatea infracţională, inculpatul Nistor Emil a fost sprijinit în principal de inculpatul Hădărău Dan Doruţ, angajat în cadrul SC Eliada Consulting SRL”, potrivit procurorilor anticorupţie.

Începând cu luna iulie 2007, mai arată DNA, inculpatul Emil Nistor ar fi iniţiat constituirea unui grup infracţional organizat la care au aderat fiul acestuia, zis „Tuţu”, şi Dan Doruţ Hădărău, Maftei Porcius, Gabriela Lorinţiu şi Aurel Sabin Nistor, angajaţi ai societăţilor comerciale administrate în Nistor.

„Scopul constituirii grupului infracţional organizat a fost acela de a obţine cu documente false, prin intermediul angajaţilor societăţilor comerciale administrate de inculpatul Nistor Emil, credite de la sucursala unei bănci. Banii obţinuţi de persoanele care au contractat creditele au fost utilizaţi de către inculpatul Nistor Emil şi membri grupului infracţional pentru diverse operaţiuni în cadrul societăţilor comerciale în cauză sau în interes personal”, mai susţine DNA.

Atât Emil Nistor, cât şi Dan Doruţ Hădărău, au ajutat şi alte persoane, respectiv pe Gabriela Lorinţiu, Vasile Creţu şi Maria Nistor, pentru a obţine credite, de la unităţile bancare, în interesul lor personal şi nu al grupului infracţional, punându-le la dispoziţie adeverinţe de salariu, copii de pe carnetele de muncă/contractele individuale de muncă/acte adiţionale la contractele individuale de muncă, care nu erau conforme cu realitatea, mai spun procurorii.

Valoarea totală a prejudiciului produs unităţilor bancare, în urma activăţii grupului infracţional condus de Nistor, a fost stabilită de DNA la 2.194.796 de euro.

„În vederea recuperării acestui prejudiciu s-a instituit măsura sechestrului asigurator asupra unor bunuri mobile şi imobile ce aparţin numiţilor: Zăgrean Mihaela Carmen, Moldovan Vasile, Lorinţiu Gabriela, Nistor Emil, Terchilă Maria, Mureşan Daniela Iuliana, Tinereanu Domnica, Moroşan Ioana şi Moroşan Mihai”, precizează procurorii anticorupţie.

În urma întocmirii rechizitoriului, anchetatorii au decis să îl trimită în judecată pe Emil Nistor, fiind acuzat de iniţiere a unui grup infracţional organizat, instigare la abuz în serviciu contra intereselor persoanei ca infracţiune asimilată infracţiunilor de corupţie cu consecinţe deosebit de grave în formă continuată, complicitate la înşelăciune în formă continuată şi două infracţiuni de fals în înscrisuri sub semnătură privată în formă continuată.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.