Dorin Goga, după victoria cu 3-0 în faţa Academicăi Clinceni: „Eu zic că avem echipă de Liga 1”

Universitatea Cluj a reuşit să lege astăzi a treia victorie consecutivă, după succesul înregistrat în faţa Academicăi Clinceni, scor 3-0, iar „căpitanul” Dorin Goga a susţinut că echipa are continuitate şi ar putea face cu brio în Liga 1 în acest moment.

„Pe termen scurt e un obiectiv îndeplinit. Băieţii au făcut un pas mare la UTA, astăzi am făcut pasul următor şi sper să continuăm aşa. Avem continuitate, înainte făceam meciuri bune dar nu reuşeam să legăm victoriile , astăzi am reuşit să legăm a treia victorie şi avem încredere, moral şi tot ce trebuie ca să mergem înainte.

Bogdan Lobonţ a venit în vestiar săptămâna aceasta, a văzut toate meciurile noastre şi are încredere în noi şi în potenţialul nostru şi e alături de noi, chiar dacă nu fizic, vorbeşte zi de zi cu Mircea Cojocaru. Ne dorim să câştigăm meci de meci, eu zic că avem echipă de Liga 1″, a declarat Dorin Goga.

Meciul din „U” Cluj şi Academica Clinceni de duminică, 11 noiembrie, de pe Cluj Arena, s-a încheiat cu victoria „studenţilor”, scor 3-0 (0-0), graţie reuşitelor lui Cristian Gavra, Alexandru Coman şi Octavian Ursu.

Următorul joc oficial va avea loc duminică, 18 noiembrie, în deplasare, cu Sportul Snagov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *

Acest sit folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.